Ministerul Finanțelor lansează luni, 5 octombrie, o nouă ediție a programului Tezau. Persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat cu scadențe la un an, trei ani și cinci ani, pentru care dobânzile anuale sunt de 6,50%, 7% și, respectiv, 7,50%.
Perioada de subscriere se încheie pe 6 noiembrie, însă termenul diferă în funcție de modalitatea de achiziție. Veniturile obținute sunt neimpozabile, iar dobânda se plătește anual, la datele stabilite în prospectul de emisiune.
Titlurile pot fi cumpărate:
- prin platforma Ghișeul.ro, până pe 4 noiembrie;
- online, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), până pe 5 noiembrie, de persoanele fizice înregistrate în acest sistem;
- de la sediile unităților Trezoreriei Statului, până pe 6 noiembrie;
- prin subunitățile Poștei Române, până pe 5 noiembrie în mediul urban și până pe 4 noiembrie în mediul rural.
Prin SPV, investitorii pot deschide un cont de subscriere la o unitate a Trezoreriei Statului, pot subscrie la titlurile Tezaur și pot transfera sumele din contul de subscriere către un cont bancar.
Programul se adresează persoanelor fizice care au împlinit 18 ani la data subscrierii. Titlurile au o valoare nominală de un leu și sunt emise în formă dematerializată.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Acestea pot fi anulate, prin depunerea unei cereri, doar în perioada de subscriere. Titlurile sunt transferabile și pot fi răscumpărate anticipat, în condițiile programului.
Sumele atrase vor fi folosite pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, potrivit Ministerului Finanțelor.
Sursa: tvrinfo.ro