Noile achiziţii „baltice” ale UTA-ei se prezintă: „Vreau să onorez acest tricou, voi da 100%” (FOTO)

by Sorin Haut

UTA a anunţat, oficial, numele primilor trei jucători transferaţi în această iarnă, toţi prezentaţi nu în conferinţe de presă, cum obişnuia până acum, ci prin intermediul canalului de YouTube al clubului. Practic, vorbim de trei campioni în ţările lor, doi din Lituania şi unul din Letonia, plus că Antal este şi fost campion al României, ce-i drept acum un deceniu. Lituanianul Modestas Vorobjobas are 26 de ani şi s-a despărțit de campioana en-titre Zalgiris Vilnius. A mai jucat în ţara sa natală la FK Sialuai și FK Trakai, iar de 22 de ori a îmbrăcat tricoul echipei naționale a Lituaniei, pentru care a înscris de două ori. „Sunt bucuros că am venit la UTA, un nume important în fotbalul românesc. Ceea ce m-a adus la echipă a fost energia care mi-a dat-o fanii, am auzit că sunt unii dintre cei mai importanți din România. Sunt fericit că am ajuns aici. Sper ca integrarea mea să fie cât mai rapidă, m-am întâlnit deja cu băieții, m-au primit foarte bine. Am discutat cu antrenorul despre obiective, sper ca împreună să le îndeplinim. Este un nou pas în carieră, la o echipă importantă, într-un fotbal bun”, a declarat, printre altele, mijlocaşul defensiv lituanian Modestas Vorobjovas, la prezentarea de care a avut parte la UTA. Laszlo Balint are mare încredere în noul său fotbalist, piesă de bază şi în naţionala Lituaniei: „Cred că se va dovedi un transfer important pentru noi. Este un jucător important pentru Lituania, sper să devină important și pentru campionatul României, am foarte mare încredere în el. Joacă pe o poziție pe care ne doream concurență și consistență și sper din tot sufletul să cunoaștem satisfacții împreună. Este un jucător motivat, mi-a transmis determinare, ambiție, energie, chiar la prima discuție cu el. L-am văzut și la antrenament, a venit foarte de determinat să facă treabă, ceea ce înseamnă că este un pas important atât pentru el cât și pentru noi”.

Vorobjobas: „Am ajuns aici şi datorită fanilor”! Roger jr e un decar autentic, spune Apostu

Roger Junior (24 de ani) este un mijlocaş ofensiv brazilian, iar în Europa a jucat la grupările albaneze la FK Kukesi, unde a fost coleg cu Simo Roumpoulakou și KS Kastrioti, dar și în Letonia, la Riga FC, echipă cu care a şi devenit campion. Cu formația letonă a jucat în preliminariile Champions și Europa League la începutul toamnei trecute. „E un fotbalist important, a fost ales cel mai bun mijlocaș ofensiv în campionatul Letoniei. E un decar autentic, care, însă, poate juca și în bandă la nevoie și are și o vârstă foarte bună”, a spus impresarul Bogdan Apostu despre noua achiziţie a UTA-ei. „Sunt motivat pentru noua provocare și vreau să ajut la îndeplinirea obiectivelor echipei. Puteți fi siguri că voi da 100 %  pe teren. Vreau să onorez tricoul UTA-ei, voi lupta pentru club și pentru suporteri la fiecare partidă. Toată lumea m-a primit bine și vreau să ajut cât pot de mult clubul”, a declarat sud-americanul la prezentarea oficială de la UTA.

Liviu Antal, surpriza campaniei de achiziţii: „Sper să ne îndeplinim obiectivele”

Liviu Antal este până acun cel mai sonor nume al campaniei de transferuri din această iarnă de la UTA. Este campion național al României cu Oțelul Galați, în sezonul 2010-2011, când a câștigat și Supercupa României. Cu Zalgiris Vilnius, unde a evoluat ultima oară, și-a trecut în palmares trei trofee, Cupa Lituaniei, în 2019, titlul național și Supercupa Lituaniei, ambele în 2020.  În Liga 1 a marcat 41 de goluri în 177 meciuri, fiind golgheterul României în sezonul 2013-2014, pe când evolua la FC Vaslui. Are și şase partide în grupele UEFA League cu Oțelul, în care a înscris două goluri. Liviu Antal a fost destul de scurt la prezentarea sa oficială la UTA şi a spus: „Mă bucur că sunt aici, la un club cu o istorie mare în fotbalul românesc. Cei din conducerea UTA-ei și-au dorit foarte mult să lucreze cu mine, iar acest lucru este foarte important pentru jucător. Sper ca împreună să ne îndeplinim obiectivele. Cu siguranță va fi un an greu, un sezon dificil, dar sper ca la sfârșitul său să ajungem acolo unde ne dorim cu toții”.

Balint îşi păstrează filosofia: plus valoare pe teren dar şi în vestiar

Laszlo Balint îl apreciază mult pe Antal şi speră ca împreună să reuşească rezultate notabile la UTA: „Sosirea lui Liviu reprezintă clar un plus pentru noi și din punct de vedere sportiv, dar și din punct de vedere al mentalității pe care mi-o doresc în vestiar, al spiritului pe care mi-l doresc acolo. Liviu Antal nu are nevoie de o prezentare prea mare, toată lumea știe că are un istoric bogat în fotbalul românesc, are experiență. Și-a demonstrat valoarea pe la toate echipele pe la care a evoluat. și eu am convingerea că va aduce acel plus pe care îl căutăm în compartimentul ofensiv. Este un jucător polivalent care poate evolua cu succes pe mai multe posturi în compartimentul ofensiv. În plus, este un băiat de vestiar, cum se spune, dar mai presus de asta este un jucător care cunoaște foarte bine profilul campionatului românesc și vine cu experiența necesară pentru gestionarea unor momente dificile”. (foto: Facebook UTA Arad, Bogdan Apostu)

 

Facebook Comments