Noi restricţii pentru românii care merg în Italia

by Cristian Dobre

Apar noi reguli pentru românii care merg în Italia, începând de luni, 7 septembrie, au anunţat autorităţile italliene.

Românii care merg în Italia vor sta, începând de luni, timp de 14 zile în izolare. Decizia a fost luată din cauza creşterii cazurilor de COVID-19, iar noul decret a fost deja semnat de premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Această prelungire a nomelor sanitare se aplică nu numai românilor, ci şi bulgarilor.

Cum se face intrarea în Italia, în noile condiţii

Intrarea în Italia se face pe baza actului care atestă reşedinţa şi se completează un formular unde se declară domiciliul pentru autorităţile sanitare.

În cazul celor care ajung în Italia din Grecia, Malta, Spania şi Croaţia, ei au obligaţia să facă testul pentru depistarea coronavirusului.

Masca, obligatorie în Italia, în toate spaţiile închise

Totodată, râmâne interzisă intrarea în Italia a cetăţenilor din Republica Moldova, Armenia, Bangladeş, Boznia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.

În Italia, purtarea măştii este obligatorie în toate spaţiile închise, dar şi în exterior, în intervalul orar 18.00 – 6.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru. Mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% pentru a permite respectarea distanţei.

Facebook Comments