Noaptea minții! Cionca îi cere primarului de la Păuliș să convingă bolnavii din comună să se interneze în spital

by Cosmin Mihuta

Ne mirăm că suntem printre județele fruntașe la COVID-19? Cu așa oameni în fruntea CJA, care se ocupă doar de politică, în timp ce în sistemul sanitar arădean e jale, nu e de mirare în ce situație ne aflăm.

Iar cu politicieni ca Iustin Cionca, care folosește boala oamenilor în scopuri electorale, nu ne mai surprinde nimic.

Ce idee i-a venit șefului CJA? Să folosească focarul de infecție de la Sâmbăteni împotriva primarului PSD de la Păuliș. Așa că Iustin Cionca îi cere primarului nici mai mult, nici mai puțin decât să meargă să convingă bolnavii de COVID-19 să se interneze în spital, acuzându-l că nu face nimic împotriva bolii.

Ce nu spune Cionca e faptul că virusul a fost adus în comună de la Arad, dintr-o clinică privată, unde sunt mai multe cazuri, din informațiile noastre. Și că autoritățile județene au uitat să informeze Primăria Păuliș că există un astfel de caz în comună, astfel încât să poată fi informați cetățenii,  ca să se protejeze.

Printr-un comunicat de presă transmis în această dimineață, primarul Păulișului l-a invitat public pe Cionca la ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a găsi împreună soluții. Dar Cionca nu pare interesat de rezolvarea problemei, ci de răfuieli politice. Păcat că astfel înțeleg autoritățile județene să gestioneze criza coronavirusului în județul Arad. Cu altfel de abordări am ajuns printre focarele de COVID-19 din țară.

Facebook Comments