Nikolaos Papadopoulos, a fost la un pas să-și piardă viața într-un accident rutier

by Cristian Dobre

Originar din Katerini, solistul Nikolaos Papadopoulos consideră România a doua lui casă. Aici, succesul nu a întârziat să apară, Nikolaos colaborând cu Loredana, Dan Bittman, Bodo și alți mari artiști. Puțini știu însă că pe interpret primul contact cu România era să-l coste viața.

Înainte de a ajunge cel mai popular solist de muzică grecească din România, Nikolaos Papadopoulos a trecut printr-o tragedie rutieră despre care nici în ziua de azi nu-și aduce aminte prea multe și care l-a lăsat cu sechele. Taxiul în care se afla a intrat în coliziune cu un alt automobil, impactul fiind atât de violent, încât șoferul a murit pe loc.

Din fericire, Nikolaos Papadopoulos, a scăpat ca prin minune. Deși era de puțin timp în România, unde venise, la invitația unor prieteni, în sezonul estival, artistul a fost transportat, în stare de inconștiență, la Camera de gardă a Spitalului Clinic Județean Constanța ”Sf. Apostol Andrei”, unde a stat mai multe zile sub supraveghere medicală.

”Nu am avut decât o pierdere de memorie, dar fără urmări și mai multe contuzii. Mă credeți că nu știu cu exactitate câți ani au trecut?”, ne mărturisește solistul despre cumpăna prin care a trecut în urmă cu 9 ani. ”Dumnezeu mi-a dat o nouă șansă și nu trece o zi să nu-i mulțumesc. Dacă ar fi să povestesc, nu-mi aduc aminte toate amănuntele. Am învățat să fiu mai atent cu viața mea. Nu, nu am făcut terapie, am încercat să fiu puternic”, ne-a povestit Nikolaos, în vârstă de 43 de ani.

Stabilit la Constanța, solistul a cărui voce caldă te duce cu gândul la însorita Grecie, se simte aici ca acasă, muzica sa fiind extrem de apreciată atât de către nenumărații fani, cât și de către artiștii autohtoni, cu unii dintre ei făcând featuring. Nikolaos este îndrăgostit, la rândul său, de muzica românească, drept urmare, artistul a pus pe versuri grecești cele mai frumoase piese românești. A cântat piese Holograf, Proconsul, a urcat pe scenă alături de Loredana, de Bodo, de Gheorghe Gheorghiu, iar cu Romică Țociu a înregistrat o variantă a romanței ”Sunt vagabontul vieții mele”.

Sursa: libertatea.ro

 

Facebook Comments