Nikky Haley, umilită de Donald Trump în primarele republicane din Carolina de Sud

by Andreea Radu

Grăbit să se ocupe de duelul cu Biden, Donald Trump i-a administrat sâmbătă o înfrângere usturătoare ultimei sale rivale republicane, Nikki Haley, în cursul primarelor din Carolina de Sud, notează AFP. Situaţia este cu atât mai umilitoare pentru Nikki Haley, 52 de ani, reprezentantă a aripii moderate a Partidului Republican, cu cât ea a fost guvernatoare a acestui stat timp de şase ani.
Semn că fostul preşedinte nici măcar nu o mai consideră pe Haley drept o ameninţare, Donald Trump l-a vizat pe actualul lider de la Casa Albă în primele sale declaraţii victorioase.
„Joe (Biden), eşti concediat!”, a lansat el din Columbia, capitala statului, folosind sloganul său preferat de pe vremea reality-showurilor. În faţa lui se afla o adunare a partizanilor săi care au izbucnit în urale şi aplauze.
La fel ca la celelalte patru primare anterioare, al căror scop este nominalizarea candidatului republican la prezidenţiale din noiembrie, fostul preşedinte american a fost fără milă. Victoria lui Donald Trump a fost proiectată de media americane la doar câteva secunde după închiderea secţiilor de votare.
În pofida problemelor sale judiciare, dintre care unele îl pun în pericol de închisoare, Trump este candidatul ultra-favorit al dreptei, potrivit tuturor sondajelor. Rezultatul fără apel al primarelor este clar, a analizat pentru AFP David Darmofal, politolog la Universitatea din Carolina de Sud.
„Acest lucru ilustrează faptul că el este acum efectiv candidatul republican la preşedinţie. Viteza acestui rezultat creşte probabil presiunea asupra ei pentru a se retrage din cursă”, a subliniat el.
Donald Trump speră să o forţeze pe fosta sa ambasadoare la ONU să arunce prosopul pentru a-şi putea concentra atacurile asupra democratului Joe Biden care doreşte să câştige al doilea mandat în noiembrie, scrie tvrinfo.ro.

Facebook Comments