Nigerian depistat la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu, județul Arad au depistat un cetăţean din Nigeria care conducea un autoturism, folosind un permis de conducere fals.

În data de 04.05.2022, în jurul orei 17.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetăţean nigerian, în vârstă de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Georgia.

La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Marea Britanie.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments