Nicușor Dan l-a nominalizat pe Ilie Bolojan în funcția de premier
Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat astăzi, în cadrul unei declarații oficiale susținute la ora 15:00, pe Ilie Bolojan drept prim-ministru desemnat, cu sarcina de a forma noul Guvern. Decizia vine în urma unei noi runde de discuții care a avut loc în această dimineață între cei doi, potrivit unor surse politice.
„Niciuna din zilele petrecute la discuții nu a fost pierdută”, a declarat președintele Nicușor Dan, subliniind complexitatea și seriozitatea negocierilor purtate în ultimele zile la Palatul Cotroceni.
„Responsabilitatea este a Guvernului și a partidelor care-l sprijină. Domnul Ilie Bolojan este persoana cea mai potrivită să facă ajustările necesare în aparatul de stat. Știe să reducă și să eficientizeze cheltuielile. Va avea în mine un partener.”, a mai spus șeful statului, exprimându-și încrederea totală în capacitatea liderului liberal de a conduce Executivul.
La rândul său, Ilie Bolojan, proaspăt nominalizat ca premier desemnat, a anunțat că începe imediat consultările pentru formarea unei majorități parlamentare stabile: „Începând din această după-amiază voi continua discuțiile cu partidele pentru formarea unei majorități.”
El a punctat, în intervenția sa publică, cele trei direcții esențiale pe care se va axa programul de guvernare:
– „Să punem ordine în finanțele țării”
– „Să creăm o bună guvernare”
– „Să arătăm respectul cuvenit românilor”
„Nu va fi o întreprindere ușoară, dar am convingerea că împreună cu președintele și cu oamenii responsabili din partide vom repune România pe drumul cel bun”, a declarat Bolojan.
Nominalizarea vine într-un context tensionat, după ce joi, președintele s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare, inclusiv cu Ilie Bolojan, fără a se ajunge la un consens privind politica fiscală. Cei doi au viziuni diferite în privința majorării TVA, măsură susținută de PNL, dar respinsă categoric de președintele Nicușor Dan, care a promis în campanie că nu va crește TVA-ul în timpul mandatului său.
Urmează zile decisive pentru formarea unui nou executiv, într-un peisaj politic dominat de negocieri intense și de presiunea unei crize bugetare care cere măsuri urgente.