Nicolas Maduro, în cătușe la New York
După o operațiune ca-n filme, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro a ajuns la închisoare în Statele Unite, la New York, unde își așteaptă procesul. Liderul de la Caracas, nerecunoscut de Statele Unite și țările europene, va fi judecat în baza unor acuzații ale procuraturii new-yorkeze care datează încă din 2020: narcoterorism, complot pentru exportarea de cocaină în Statele Unite şi delicte legate de arme automate.
După ce a fost dus cu mai multe aparate de zbor militare, preşedintele venezuelean a ajuns cu un elicopter la un penitenciar din New York, notoriu atât pentru persoanele faimoase incarcerate acolo de-a lungul timpului, cât şi pentru condiţiile proaste de detenţie.
Preşedintele american Donald Trump a tranşat chestiunea conducerii Venezuelei.
DONALD TRUMP, președintele SUA: Vom conduce ţara până când vom fi siguri că putem asigura o tranziţie corectă. Nu vrem sa fim implicaţi şi altcineva să preia puterea şi să ajungem în aceeaşi situaţie din ultima lungă perioadă.
Totuşi, vicepreşedinta Venezuelei susţine că a depus jurământul pentru conducerea ţării şi că întreaga structură de putere națională a Venezuelei a fost activată.
DELCY RODRIGUEZ, vicepreședinta Venezuelei: Nicolas Maduro este singurul președinte legitim al Venezuelei. Suntem gata să apărăm Venezuela. Suntem pregătiți să protejăm resursele noastre naturale, care trebuie folosite pentru dezvoltarea națională.
Maduro și soția sa au fost arestați într-o operațiune ca-n filme, care a durat puţin peste două ore şi la care au luat parte, potrivit declaraţiilor lui Donald Trump, peste 150 de avioane şi elicoptere. Pe altă parte, oficiali de la Caracas citaţi de presa americană afirmă că peste 40 de oameni au fost răniţi, civili şi militari. Acum, preşedintele venezuelean, ne-recunoscut oficial nici de Statele Unite, nici de Europa, va fi adus la instanţă şi va trebui înfrunte rechizitoriul întocmit încă de acum 6 ani pe numele său.
Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că Nicolas Maduro coordonează personal exportul de droguri către Statele Unite – dar niciodată nu au fost prezentate dovezi publice în acest sens, scrie tvrinfo.ro.