Neti Sandu a împlinit 58 de ani

by Cristian Dobre

Neti Sandu își sărbătorește ziua de naștere vineri, 25 noiembrie, când împlinește 58 de ani. Îndrăgita prezentatoare, care de 21 de ani aduce zilnic horoscopul la Pro TV, vorbește foarte puțin despre ea.

Tocmai de aceea, multă vreme nu s-a știut de pierderea suferită de Neti atunci când a început cariera de televiziune.

„De câte ori funcţionează dimensiunea de popularitate în carieră, atunci rămâne valabil succesul doar în această zonă, dar se estompează şi chiar dispare în planul sentimental, care intră în vibraţie. Un plan îl exclude pe celălalt. Aveam o relaţie de 10 ani care s-a întrerupt exact când am ajuns la PRO TV, cu două săptămâni înainte mai precis. De când am ajuns aici, pentru mine a început o viaţă cu totul şi cu totul nouă, dar fără să mai aibă legătură cu împlinirea în plan sentimental. N-aş spune că n-au mai fost încercări dar până la urmă fiecare face o alegere, e vorba de opţiuni aici. Nu că n-aş putea sau n-aş fi în stare dar viaţa mi s-a organizat în aşa fel încât e foarte greu să mai înglobez şi o relaţie sau o căsnicie, să zicem, şi să pot ţine pasul cu amândouă”, a povestit în trecut Neti.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments