Nereguli la magazinul Penny din Chișineu-Criș

by Andreea Radu

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Arad a desfășurat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale în domeniu, la magazinul Penny din localitatea Chișineu Criș, județul Arad, aparținând lanțului deținut de Rewe România SRL, ca urmare a unei reclamații primite din partea unui consumator.

Comisarii CJPC Arad au aplicat, în urma neregulilor constatate, 2 amenzi contravenționale în valoare totala de 10.000 lei și 2 avertismente, cărora li s-au adăugat și măsura complementară de:

  • oprire definitivă de la comercializare și scoaterea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme.

Abaterile constatate de echipele de control au fost următoarele:

  • folosirea unor proceduri nesigure în zona de bake-off;
  • comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici organoletice neconforme;
  • lipsa informațiilor sau furnizarea incompletă a acestora pe etichetele produselor.

Toate  supermarketurile de pe raza municipiului și județului Arad rămân, în continuare,  sub atenta supraveghere a CJPC Arad.

 

 

 

Facebook Comments