Nereguli în traficul arădean. 267 de amenzi într-o singură zi

by Dana B.

Polițiștii rutieri arădeni au depistat ieri, în trafic, mai multe persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației.

Polițiștii Secției nr. 9 Rurală Sebiș au depistat o tânără de 21 de ani, din Ignești, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 793/C, pe raza localității Sebiș, fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tinerei i-ar fi fost încredințat autoturismul, spre a-l conduce, de un tânăr de 21 de ani, din Beliu, care ar fi avut știință despre faptul că tânăra nu deține permis de conducere.

Pe numele celor doi tineri au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a avea permis de conducere, respectiv încredințarea pentru a conduce a unui vehicul unei persoane care nu deține acest drept.

             Polițiștii Biroulu Rutier au depistat un bărbat de 49 de ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un moped pe Calea Romanilor, din municipiu, emanând halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolmie de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul în cauză nu este înmatriculat, iar bărbatul care l-a condus nu deține permis de conducere.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolmiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Polițiștii orașului Ineu au depistat un tânăr de 31 de ani, din Sebiș, în timp ce conducea o autoutilitară cu remorcă pe D.J. 792, pe raza localității Ineu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numerele de înmatriculare ale remorcii, eliberate de autoritățile belgiene, nu sunt valabile, remorca nefiind înmatriculată.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tractare a unei remorci cu numar fals de circulatie și neînmatriculată.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 267 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 95.000 de lei.

Dintre acestea, 63 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 204 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost reţinute și 15 permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare.

 

 

Facebook Comments