Neluțu Varga „tună și fulgeră” împotriva lui Roger: „O să plătească scump, nu e bine ce a făcut UTA!”

by Sorin Haut

Neluțu Varga i-a transmis brazilianului Roger Junio, prin intermediul ProSport, că va suporta toate consecințele pentru denunțarea unilaterală a contractului cu CFR Cluj. Aflat în concediu în Dubai, Neluțu Varga a acceptat să stea de vorbă cu ProSport despre situația brazilianului Roger. Patronul CFR-ului spune că oamenii din conducerea echipei sale nu au făcut nicio greșeală, iar principalul vinovat pentru situația în care este acum Roger cu contractul denunțat unilaterial, este doar agentul acestuia. Finanțatorul le-a transmis celor de la UTA că au făcut o mare greșeală dacă i-au permis lui Roger să se antreneze cu ei. Neluțu Varga este convins că Roger va plăti scump pentru gestul făcut și i-a transmis fotbalistului brazilian un mesaj destul de dur.

Eu mă aflu acum în concediu în Dubai, dar sunt foarte supărat din cauza acestui jucător. Noi nu am făcut nicio greșeală cu el. Astea sunt doar baliverne scoase de unii și alții. Nu era scos de pe nicio listă. Dar acest Roger va plăti scump pentru faptul că și-a denunțat unilateral contractul cu CFR. El a urmărit doar să plece liber de contract de la noi. Principalul vinovat pentru situația actuală a lui Roger este agentul lui. El se află în spatele acțiunilor lui Roger. L-a sfătuit și îl sfătuiește în continuare foarte prost. Noi nu l-am mai băgat pe listă după ce am văzut că și-a denunțat unilateral contractul. Nu mai avea niciun rost să facem acest lucru, deoarece nu eram și nu suntem prostii lui Roger și ai impresarului.

Am auzit că acum el este la UTA și se antrenează cu această echipă. Ce caută el acolo? Nu are voie, dar UTA știe acest lucru. Nu e bine deloc ceea ce au făcut arădenii. Însă, aveți un pic de răbdare că o să vedeți că Roger va plăti scump pentru gestul său. Lucrurile nu vor rămâne așa. O să suporte toate consecințele. Cristi Balaj și cei de la noi se vor ocupa de acest lucru. O să fie un proces. Noi nu suntem fraierii acestui jucător. V-am mai spus acest lucru și mai devreme. Nu o să am nicio problemă în aducerea lui Otele. El este deja semnat cu noi, dar va juca la CFR Cluj de la vară”, a spus Varga pentru sursa mai sus citată. (foto: prosport)

 

Facebook Comments