NECROPOLA CELTICA, DESCOPERITA PE AUTOSTRADA. UN ARADEAN, IN ECHIPA DE ARHEOLOGI

by Sida Voicu

O necropolă celtică de incineraţie, cu 56 de morminte, care ar putea data din perioada cuprinsă între sfârşitul secolului IV î. Hr. şi secolul al III-lea î. Hr, a fost descoperită în timpul unor cercetări arheologice la Autostrada Transilvania, la o adâncime de un metru sub pământ.

Arheologul Sorin Cociş, şeful echipei de cercetare arheologică, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că mormintele identificate aparţin unor luptători care aveau asupra lor arme – săbii, cuţite, fragmente de scut, dar s-au descoperit şi brăţări din bronz şi argint, vase ceramice, precum şi urne funerare.

”Odată cu demararea lucrărilor de construcţie la Autostrada Transilvania, în acest an, a început şi cercetarea preventivă în zona Viştea, comuna Gârbău, judeţul Cluj, unde urmează să fie executat un nod de legătură cu drumul naţional Cluj-Napoca – Zalău. În urma investigaţiei arheologice, desfăşurată pe o suprafaţă de 1,8 hectare, a fost identificată o necropolă celtică de incineraţie, care cuprinde 56 de morminte cu un bogat inventar. Sunt morminte de luptători, am descoperit săbii, cuţite, fragmente de scut, dar şi brăţări din bronz şi argint, vase ceramice, precum şi urne funerare şi oase calcinate”, a afirmat arheologul Sorin Cociş.

El a spus că aceasta este prima astfel de necropolă celtică descoperită în judeţul Cluj şi printre cele mai bogate din România. Cronologic, pe baza datelor preliminare, cimitirul poate fi încadrat între sfârşitul secolului IV î. Hr. şi secolul al III-lea î. Hr.

Potrivit acestuia, mormintele au fost descoperite la adâncimea de aproximativ un metru sub pământ, iar acestea se extind şi în afara zonei afectate de ampriza autostrăzii, ”numărul mormintelor fiind cu siguranţă mai mare decât cel cunoscut până acum”.

”Din păcate, nu pot fi recuperare toate mormintele pentru că zona care ar trebui cercetată este mai mare, ar trebui să ne extindem cu încă un hectar, dar terenul respectiv nu este expropriat. Ar fi prima necropolă celtică integrală din România dacă s-ar continua cercetările”, a precizat arheologul clujean.

Sorin Cociş a adăugat că vestigiile descoperite vor fi restaurate şi expuse, ulterior, la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Lucrările au început în 10 septembrie şi se vor încheia săptămâna viitoare.

Cercetarea arheologică este asigurată de către o echipă de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Academia Română, filiala Cluj-Napoca, din care fac parte Sorin Cociş, Adrian Ursuţiu, Vlad Lăzărescu, Ferencz Szabolcs, Roxana Elena Stancescu şi Cristea Ştefana, Muzeul Judeţean Arad – Florin Mărginean, Victor Sava, şi reprezentanţii unei firme private.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments