Neața cu Răzvan și Buble! Vezi de ce Dani a răcit relația cu Răzvan Simion

by Dana B.

Dani Oțil și Răzvan Simion se cunosc de mai bine de 30 de ani, mai precis de când erau la grădiniță. Dacă până de curând făceau majoritatea lucrurilor împreună, ba chiar s-au mutat unul lângă celălalt pentru a fi cât mai aproape, de mai bine de un an, Dani Oțil „a răcit” relația cu Răzvan Simion.

De ceva vreme, Dani Oțil și Răzvan Simion fac echipă doar pe micul ecran, la matinalul pe care-l prezintă împreună, nu și în viața de zi cu zi. De mai bine de un an, cei doi nu mai merg împreună la evenimentele la care sunt invitați, nu-și mai fac vacanțele în aceleași destinații și nici nu mai petrec timp în afara filmărilor.

Conform surselor noastre, se pare că Dani a fost cel care „s-a răcit” de Răzvan și, deși nu i-a reproșat nimic în mod direct, abia mai schimbă câteva vorbe cu el atunci când se întâlnesc pe undeva. La mijlocul acestei rupturi se pare că stă chiar Lidia Buble, iubita lui Răzvan Simion, pe care Dani nu prea pare să o agreeze. Oțil nu a încurajat niciodată relația dintre prietenul său și cântăreață, așa că acum îi vine greu să petreacă timp cu cei doi. De când Lidia și Simion au recunoscut oficial că formează un cuplu, Oțil s-a retras ușor-ușor din preajma lor și a preferat să-și petreacă timpul liber în compania altor cunoștințe.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments