Ne confruntăm deja cu un deficit uriaș de apă, însă seceta și canicula de abia acum urmează

by Adrian Pavel

115 localități din vestul, sudul și estul României sunt afectate de secetă. Peste 50 delocalităţi primesc apă potabilă cu porția, unele doar ziua. Fermierii au pierderi uriașe și cer stare de calamitate. Iar veştile meteorologilor nu sunt deloc bune.

Seceta face ravagii în România! Specialiștii Administrației Naționale „Apele Române” au anunţat vineri că zonele afectate de fenomenul de secetă sunt orașele mici și comunele, acolo unde sistemele de alimentare cu apă (care aparțin operatorilor de apă-canal) sunt subdimensionate în raport cu dezvoltarea zonei, dar şi mediul rural unde nu există sisteme de alimentare cu apă în regim centralizat, iar alimentarea se face fie din fântâni, fie din sistemele mici centralizate alimentate din foraje. Pentru aceste zone, autorităților locale și cu sprijinul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență asigură resursa de apă pentru toți cei care au nevoie de apă pentru băut și activitățile curente.

Potrivit şefei ANM Elena Mateescu, în ultimele 10 luni, doar în decembrie şi aprilie s-au înregistrat cantităţi peste normele climatologice. Cea mai gravă situaţie a fost în Moldova, unde cantităţile de precipitaţii au fost sub 200 de litri pe metrul pătrat, insemnând, în medie, 10 litri pe lună, practic, cât o căldare de apă.

„De la începutul verii, ANM a emis 32 de  atenţionări de timp now casting de vreme severă imediată, cu anticipaţie de 0 până la 6 ore, 2 coduri roşii pentru caniculă, pentru partea de Vest, Nord Vest a ţării. Dacă înainte se emiteau 1, 2 coduri roşii pe întreg anul,  cu referire la alertele meteorologice la nivel naţional,  iată că acum suntem la jumătatea verii şi avem deja două coduri roşii pentru caniculă”, a spus Elena Mateescu pentru Adevărul.

După 14 iulie, temperaturile vor creşte din nou.

„Actualizarea estimărilor indică o probabilitate mare ca între 18 iulie şi 1 august, temperaturile medii să fie peste normele climatologice specifice perioadei, iar deficitul de apă din sol va face ca seceta să fie în extindere şi accentuare”, mai spune Elena Mateescu.

sursa: https://www.romaniatv.net/seceta-face-ravagii-in-romania-sefa-anm-elena-mateescu-pana-la-1-august-va-fi-mai-cald-decat-indica-normele-si-deficit-mare-de-apa-in-sol_6646123.html

Facebook Comments