NATIONALE DE TENIS DE MASA LA ARAD

by Sorin Haut

De vineri până duminică, Aradul va fi capitala tenisului de masă juvenil românesc. Sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu (zona III Micălaca) găzduieşte o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale individuale de juniori I. Vor participa în jur de 100 de sportivi de la cluburi din ţară, care îşi vor disputa timp de trei zile medaliile puse în joc. Clubul organizator, CSM Arad, va fi reprezentat la feminin de Bernadett Balint, Bianca Crişan şi Anita Kaloz, toate antrenate de Cristian Dodean, iar la masculin de Eduard Oancea, pregătit de Kakas Arpad. Vineri dimineaţă, între orele 9 şi 13 vor începe grupele preliminarii, de calificare, la simplu fete şi băieţi, pentru ca de la 16 să se joace pe tabloul principal la dublu feminin şi masculin. Sâmbătă, tot cu începere de la ora 9, vor începe probele de dublu mixt, pentru ca după-amiaza, de la ora 16, să înceapă meciurile de pe tablou la simplu.

CSM Arad şi-a propus obţinerea a patru medalii

Duminică, între orele 9 şi 13, se vor disputa semifinalele şi finalele la individual, feminin şi masculin, urmate de festivitatea de premiere.Ne dorim să avem o comportare cât mai bună şi la final să urcăm pe podium. Balint are obiectiv trei medalii, Crişan una, iar Kaloz o clasare în primele 16. La dublu, Balint face pereche cu Diana Lupu de la Slatina, Crişan cu Alina Zaharia de la Constanţa, iar Kaloz cu o fată din Craiova, iar la dublu mixt toate cele trei jucătoare fac pereche cu băieţi din Bistriţa”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă la CSM Arad, Cristian Dodean. Intrarea va fi liberă pe tot parcursul competiţiei, astfel că la sală sunt aşteptaţi cât mai mulţi arădeni, care să încurajeze fetele noastre în drumul spre medalii.

Facebook Comments