Naționala U20 va disputa în prime-time meciurile de la Arad, cu Italia și Polonia!

by Sorin Haut

Echipa națională de fotbal sub 20 de ani a României va disputa la Arad, pe stadionul „Francisc Neuman”, ultimele meciuri din acest an. Selecționata condusă de Daniel Pancu va întâlni Italia și Polonia, în competiția amicală Under 20 Elite League. Confruntarea cu Italia se va juca joi 17 noiembrie, de la ora 21, iar cea cu Polonia este programată patru zile mai târziu, luni 21 noiembrie, de la ora 20.

Această ultimă dispută este la concurență cu confruntarea SUA – Țara Galilor, de la Mondialul de fotbal din Qatar. Ambele partide vor fi transmise în direct de Digi Sport, deţinătoarea drepturilor TV pentru reprezentativa tricoloră Under 20. România U20 pierdea în fața naționalei similare a Germaniei, scor 0-1, în amicalul din septembrie disputat tot la Arad.

Facebook Comments