Naționala U20, cu utistul Cristian Mihai în lot, și-a aflat programul din Elite League

by Sorin Haut

În luna martie, reprezentativa U20 a României va încheia actuala ediție de Elite League cu două meciuri pe teren propriu, la Târgoviște, în compania Italiei și Poloniei. Următorul sezon al competiției, al patrulea consecutiv pentru naționala României, va debuta în luna septembrie și se va încheia în martie 2025.

Programul meciurilor este următorul:

5 septembrie 2024: România – Germania

10 septembrie 2024: Anglia – România

10 octombrie 2024: Cehia – România

14 noiembrie 2024: România – Portugalia

19 noiembrie 2024: Italia – România

21 martie 2025: Polonia – România

24/25 martie 2025: România – Turcia

În ultimii ani, utiștii Rareș Pop (transferat între timp la Rapid, dar lăsat împrumut la Arad până în vară) și Cristian Mihai au îmbrăcat tricoul naționalei U20, iar aceasta a și disputat trei meciuri la Arad în 2022, cu Germania, Polonia și Italia. Turneul care reunește 8 selecționate U20 de pe continent a debutat în sezonul 2017/2018.

 

Facebook Comments