FOSTUL SEF AL SPP DUMITRU ILIESCU A FOST RETINUT LA ARAD SI VA FI DUS LA DNA

/
Cosmin Mihuta
Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, prin intermediul căruia Viorel Hrebenciuc ar fi aflat că este interceptat, va fi adus, miercuri seară, la sediul central al DNA, pentru a-i fi comunicate acuzaţiile din noul dosar penal al deputatului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Iliescu...

ANI CERE URGENTAREA JUDECARII DOSARULUI DE INCOMPATIBILITATE AL LUI IOHANNIS

/
Florin Popa
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a cerut instanţei supreme, miercuri, să judece mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în...

ARADUL, FRUNTAS LA DOSARE PENALE IN URMA INCIDENTELOR ELECTORALE

/
Cosmin Mihuta
Vicepremierul Gabriel Oprea a prezentat, miercuri, la videoconferința cu prefecții, situația incidentelor electorale din campania pentru alegerile prezidențiale, declarând că până în prezent s-au constatat mult mai puține incidente față de scrutinul din 2009. „Până în prezent, s-au...

JUDETUL ARAD A PRIMIT BULETINELE DE VOT PENTRU ALEGERILE PREZIDENTIALE

/
Voicu Sida
Județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Iași, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Suceava au primit buletinele de vot și tabelele electorale necesare pentru alegerile prezidențiale, a anunțat miercuri vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, la...

PERSOANELE DEFAVORIZATE VOR PRIMI ALIMENTELE UE PE BAZA DE CUPON

/
Florin Popa
Alimentele UE pentru persoane defavorizate, al căror număr este estimat pentru acest an la 3,3 milioane şomeri, pensionari, invalizi sau veterani de război, vor fi distribuite după 16 noiembrie, data turului II al alegerilor, dar pe un cupon care va fi trimis prin Poştă începând de joi, 22...

PROFESORII PRIMESC IN PERIOADA IMEDIATA 150 DE EURO DIN BANI UE

/
Voicu Sida
Profesorii vor primi în săptămânile următoare o sumă echivalentă cu aproximativ 150 euro, în cadrul programului "Dezvoltarea carierei didactice" finanţat din fonduri europene şi desfăşurat timp de nouă luni, fără să fie nevoiţi însă să deconteze suma respectivă, ci doar să...

COD GALBEN DE PLOI INSEMNATE CANTITATIV IN VESTUL TARII, PANA VINERI

/
Cosmin Mihuta
Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri două atenționări Cod galben de ploi însemnate cantitativ și răcire accentuată a vremii, valabile de miercuri, ora 21,00, până vineri ora 23,00. Potrivit meteorologilor, de miercuri, ora 21,00, până joi, la ora 23,00, în...

PONTA: SOVA, VANGHELIE SI GHITA, SUSPENDATI DIN FUNCTIILE DIN PARTID

/
Cosmin Mihuta
Președintele PSD, Victor Ponta, a anunțat marți că Dan Șova, Marian Vanghelie și Sebastian Ghiță "se vor suspenda din funcțiile din partid"."Fiind în campanie, evident că și problemele de imagine sunt importante și sunt mai acute. În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine...

CEL MAI PUTERNIC LASER DIN EUROPA A FOST INAUGURAT LA MAGURELE

/
Cosmin Mihuta
Cel mai puternic laser din Europa și al doilea laser din lume, de un petawat, a fost inaugurat marți la Institutului Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației de la Măgurele. "Avem astăzi deosebita satisfacție să asistăm la finalizarea și operaționalizarea unei infrastructuri...

ITM ARAD A DEPISTAT 33 DE PERSOANE CARE LUCRAU LA NEGRU

/
Florin Popa
Inspecția Muncii a desfășurat, în perioada 13 — 21 octombrie 2014, acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 3.301.100 de lei. Au fost depistate 326 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 44 erau din județul Bihor, 33 din județul...

PAINE FACUTA DUPA RETETE DIN COMUNISM, DIN NOU PE PIATA

/
Florin Popa
Brutarii vor scoate pe piaţă după 1 noiembrie mai multe sortimente de pâini făcute după reţete din comunism, printre care "franzela Bucureşti", lungă de 65 de centimetri, care conţin, pe lângă ingredientele clasice, şi zahăr, lapte şi grăsimi, a declarat pentru MEDIAFAX Aurel...

CEA MAI CALDA LUNA SEPTEMBRIE DIN 1880 SI PANA IN PREZENT

/
Voicu Sida
Septembrie 2014 a înregistrat la suprafaţa scoarţei terestre şi a oceanelor o temperatură medie de 15,72 de grade Celsius şi reprezintă cea mai caldă lună septembrie de pe Pământ din 1880 şi până în prezent, au anunţat, luni, oamenii de ştiinţă. Ca şi august 2014, anul acesta a...

PONTA: DEMISIA LUI HREBENCIUC SCOATE JUSTITIA DIN CAMPANIA ELECTORALA

/
Florin Popa
Decizia lui Viorel Hrebenciuc de a demisiona din Parlament îi aparţine acestuia şi scoate justiţia din campania electorală, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta. "Este decizia domniei sale şi este o decizie prin care scoate justiţia din campania electorală, aşa cum era folosită...

VIOREL HREBENCIUC A DEMISIONAT DIN PARLAMENT

/
Calin Moga
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi-a înaintat demisia din Parlamentul României în urma scandalului privind dosarele pe care le are pe rol la DNA. În urma acestei demisii deputaţii nu mai trebuie să se întrunească pentru a-i ridica imunitatea deputatului, Hrebenciuc punându-se la...

NOILE MANUALE PENTRU CLASELE I SI II-A POT FI DESCARCATE GRATUIT DE PE SITE

/
Andreea Radu
Manualele digitale pentru clasele I şi a II-a, publicate pe platforma www.manuale.edu.ro, pot fi descărcate gratuit, de luni, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Potrivit Ministerului Educaţiei, sub imaginea reprezentând prima copertă a fiecărui manual (postat în varianta sa...