FUMATUL AR PUTEA FI INTERZIS IN TOATE SPATIILE PUBLICE
Fumatul ar putea fi interzis, în curând, în toate spaţiile publice. În acest moment, există un proiect de lege care interzice fumatul în instituţiile publice. Deputaţii au insă un amedament , care dacă va fi adoptat si apoi votat, îi va lovi crunt pe fumători. Aceştia nu işi vor mai...
CADAVRUL DIN PORTBAGAJ. SOTIA SIRIANULUI UCIS SI AMANTUL EI AU FOST ARESTATI PREVENTIV
Dosarul de omor a fost deschis în data de 8 aprilie, când poliţiştii au găsit, într-un Opel cu număr de Constanţa, un geamantan în care era cadavrul sirianului Haj Saleh Moustafa. Soția omului de afaceri sirian, găsit mort în portabagajul unei mașini abandonate, și amantul acesteia...
DNA PLOIESTI A PRELUNGIT MASURA CONTROLULUI JUDICIAR FATA DE DEPUTATUL SEBASTIAN GHITA
Procurorii DNA Ploiești au prelungit vineri măsura controlului judiciar dispusă față de deputatul PSD Sebastian Ghiță în dosarul lui Iulian Herțanu, în care se fac cercetări cu privire la fraudarea de fonduri europene în legătură cu lucrările de extindere a canalizării în orașul...
ELENA UDREA RAMANE IN AREST
Elena Udrea va fi cercetată în continuare în stare de arest preventiv în dosarul "Gala Bute", a decis, joi, Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea Supremă i-a respins Elenei Udrea o contestație față de decizia instanței din 10 aprilie, prin care i s-a respins o cerere de...
PROPRIETARII DE PADURI, OBLIGATI SA PLATEASCA TAXE DE MEDIU
În România, pădurea este considerată poluator şi plăteşte taxa de mediu. Informaţia uluitoare apare într-un raport al Curţii de Conturi, care analizează modul de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 - 2013. Tot de aici aflăm că ţara nostră a accesat mai...
UN TRATAMENT ANTI-LEUCEMIE AR PUTEA DA REZULTATE SI IMPOTRIVA CANCERULUI DE PANCREAS
Un tratament folosit pentru a trata leucemiile și limfoamele ar putea eficientiza, de asemenea, chimioterapiile menite să combată cancerul de pancreas, unul dintre cele mai letale forme de cancer, potrivit unui studiu ale cărui concluzii au fost prezentate miercuri la Barcelona, relatează AFP....
PERCHEZITII IN BUCURESTI SI ILFOV. FINUL LUI GIGI BECALI, CERCETAT PENTRU EVAZIUNE FISCALA
Peste 80 de polițiști bucureșteni efectuează, joi, 15 percheziții domiciliare, în Capitală și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Potrivit , finul lui Gigi Becali, Virgil Tudorache, este vizat în acest dosar, fiind acuzat că a vândut...
CE POT PATI PARINTII CARE REFUZA VACCINAREA COPIILOR
În fața vaccinării obligatorii, părinții ar putea acționa statul în judecată, cum se întâmplă și în Lituania. Deja sunt pe rol mai multe procese din cauza efectelor negative pe care le-au avut unele vaccinuri Ministerul Sănătății atenționează asupra riscului reapariției unor...
PROPRIETARII DE PADURI, OBLIGATI SA PLATEASCA TAXE DE MEDIU
În România, pădurea este considerată poluator şi plăteşte taxa de mediu. Informaţia uluitoare apare într-un raport al Curţii de Conturi, care analizează modul de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 - 2013. Tot de aici aflăm că ţara nostră a accesat mai...
CUTREMUR DE 3,3 GRADE PE RICHTER JOI DIMINEATA, IN VRANCEA
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs joi dimineață, la ora locală 6,19, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/. Seismul a avut loc la o adâncime de 86 de kilometri, iar localitățile cele...
PERCHEZITII IN JUDETUL TIMIS LA FALSIFICATORI DE BANI
Procurorii DIICOT - ST Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat joi 46 de percheziții domiciliare pe raza județului Timiș, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări de falsificatori de bani, cu conexiuni în Italia. Potrivit unui comunicat al...
ELEVII VOR AVEA DREPT DE VOT IN SEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE DIN LICEE
Reprezentantul elevilor, care a implinit 18 ani, va face de acum inainte parte din consiliile de administratie ale liceelor si va avea drept de vot. Senatul a dat vot final pe un proiect care modifica legea educatiei: acesta a fost aprobat cu 98 de voturi pentru si 2 impotriva. Propunerea...
GUVERNUL LEGIFEREAZA BACSISUL, IMPOZITAT CA VENIT AL SALARIATILOR SAU CA PROFIT AL FIRMEI
Guvernul vrea sa legifereze bacsisul, care va fi evidentiat pe un bon fiscal separat, firma urmand sa aleaga daca sumele suplimentare vor fi contabilizate ca profit sau vor fi distribuite salariatilor, iar impozitul aplicat va fi de 16% pe profitul firmei sau pe castigul angajatului, dupa caz,...
DNA ARE FILMUL CU SPAGA DE 300.000 DE EURO PE CARE AR FI PRIMIT-O BASESCU
La Direcţia Naţională Anticorupţie a fost depusă o plângere, un denunţ, însoţit de nişte materiale video din care reiese că o parte din şpaga dată de Bercea Mondial familiei Băsescu, respectiv 300.000, a ajuns la la fostul preşedinte Traian Băsescu. Informaţia este obţinută de...
GHEORGHE STEFAN A IESIT DIN AREST DUPA SASE LUNI DE DETENTIE
Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, iese din arest după şase luni. Pinalti va rămâne în arest la domiciliu. Astfel, din "lotul Microsoft" mai rămâne în arest doar Dorin Cocoş. Gheorghe Ştefan a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii octombrie în Dosarul Microsoft. El este acuzat de fapte...