SRI II ATENTIONEAZA PE CEI CARE FOLOSESC SMARTPHONE-URI. VEZI CE RISTI SA PATESTI
Serviciul Român de Informaţii atrage atenţia, pe pagina sa de Facebook, asupra riscurilor la care se supun cei care folosesc smartphone. „Utilizatorii dispozitivelor mobile inteligente trebuie să se protejeze de riscurile generate de aplicațiile malițioase care pot fi controlate de la...
FEDERATIILE SINDICALE DIN TRANSPORTURILE FEROVIARE ANUNTA DECLANSAREA CONFLICTULUI DE MUNCA
Organizațiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar au notificat joi, în mod oficial, conducerile celor trei unități feroviare despre existența premiselor declanșării conflictului de muncă, aceasta fiind prima etapă prevăzută de lege. Conform unui comunicat remis vineri...
AGRICULTORII AMENINTA CU PROTESTE SI CER REINTRODUCEREA IN PARLAMENT A LEGII IRIGATIILOR
Federaţia Agrostar solicită parlamentarilor să reintroducă pe ordinea de zi Legea irigaţiilor şi să o aprobe cât mai repede, astfel încât agricultorii să poată evita potenţiale pagube şi anul viitor, în caz contrar anunţând că va organiza proteste comune cu toate organizaţiile...
AFACERISTUL GEORGICA CORNU A FOST RETINUT
Trei persoane implicate în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de 10 milioane de euro au fost reținute pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Reținerea lor s-a efectuat în urma celor 25 de percheziții...
ANAF ANGAJEAZA O MIE DE PERSOANE. SE INFIINTEAZA O DIRECTIE DE EXECUTARE SILITA A MARILOR CONTRIBUABILI
ANAF va reorganiza Direcția generală de administrare a marilor contribuabili și va înființa o direcție de executare silită pentru cazuri speciale de administrare a marilor contribuabili, potrivit unei hotărâri luate de guvern în ședința de miercuri. Astfel, ANAF va angaja încă 1.000...
SALARIILE MEDICILOR CRESC DE ASTAZI CU 25%
Salariile cadrelor medicale cresc de astăzi cu 25 la sută. De majorare vor beneficia aproape 200 de mii de angajaţi, potrivit TVR. În mai multe spitale oamenii se tem că nu vor fi destui bani pentru creşterea salariilor, iar managerii vor fi nevoiţi să reducă fondurile alocate pentru...
REGISTRUL AUTO NU MAI ELIBEREAZA CARTI DE IDENTITATE PENTRU MASINILE VOLKSWAGEN
Registrul Auto Român (RAR) a sistat eliberarea de cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen diesel cu norma de poluare Euro 5 (motorizările 1.2, 1,6 şi 2.0), potrivit unor surse din piaţa auto. Astfel, cei care au cumpărat astfel de automobile ar putea fi nevoiţi să mai aştepte...
CUTREMUR IN ACEASTA DIMINEATA IN ROMANIA
Un nou cutremur s-a produs joi dimineaţă în Vrancea. Seismul, care a avut 2.8 magnitudine, s-a produs la ora 06.11, în zona seismică Vrancea, la 136 km adâncime, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Acesta este cel de-al patrulea cutremur din...
1 OCTOMBRIE - ZIUA INTERNATIONALA A PERSOANELOR VARSTNICE
Marcând cea de-a 25-a aniversare a Zilei internaționale a persoanelor în vârstă, la 1 octombrie, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază în mesajul său pentru 2015 că trebuie să fim conștienți de faptul că persoanele în vârstă pot aduce o contribuție semnificativă la...
PRIMARUL GENERAL SORIN OPRESCU RAMANE IN AREST INCA 30 DE ZILE
Tribunalul Bucuresti a admis, miercuri, cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a masurii arestului preventiv in cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, in dosarul in care este acuzat de luare de mita, informeaza Agerpres. Decizia nu este definitiva, iar Sorin Oprescu poate face...
GUVERNUL ASIGURA FONDURILE NECESARE PLATII UNOR TITLURI EXECUTORII PENTRU ANGAJATII DIN MINISTERUL MUNCII
Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare pentru plata celei de-a treia tranșe din titlurile executorii stabilite prin hotărâri judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale în favoarea angajaților din Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor...
INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE TIMISOARA VA AVEA 476 DE PATURI DE SPITALIZARE
Institutul Regional de Oncologie Timișoara va fi amplasat pe o suprafață de 5,5 hectare și va avea 476 de paturi de spitalizare, potrivit Hotărârii prin care Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investitții. Durata de realizare a Institutului este...
COPIII DEFAVORIZATI VOR PRIMI 50 DE LEI LUNAR PENTRU A MERGE LA GRADINITA
Copiii cu vârste între 3 și 6 ani vor primi de anul viitor câte 50 de lei sub forma unui voucher cu care se vor putea cumpăra alimente, haine, jucării sau rechizite, produse să îi ajute să meargă la grădiniță. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susţine că, începând cu data de 1...
NU TI-AI PLATIT TAXELE LA BUGETUL LOCAL ? DE MAINE INCEP SA CURGA PENALITATILE
Cei care nu și-au plătit taxele și impozitele la bugetul local o mai pot face miercuri, pentru a evita penalizările. Începând de la 1 octombrie, toţi cei care nu au plătit taxele şi impozitele intră sub incidenţa penalizărilor prevăzute în codul fiscal. După cum se ştie, taxele şi...
OPERATORII DE LA POSTA DAU CLIENTILOR CHITANTE SCRISE DE MANA. OFICIILE NU MAI AU CASE DE MARCAT
De nouă luni, activitatea Poştei Române este aproape blocată, pentru că oficiile au rămas fără case de marcat. În consecinţă, tranzacţiile sunt limitate, iar în unele cazuri, operatorii le dau clienţilor chitanţe scrise de mână. Cu toate acestea, directorul Poştei nu se grăbeşte...