Premierul Tudose se întâlnește cu reprezentanții protestatarilor
Prim-ministrul Mihai Tudose se întâlneşte miercuri, la ora 11,00, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii a 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă, care au cerut o discuţie privind legile Justiţiei şi modificările la codurile penale. Potrivit unei postări pe pagina de...
Bugetul pentru 2018 a fost adoptat
Parlamentul, reunit în şedinţă comună, a adoptat vineri cu 255 de voturi „pentru” şi 95 de voturi „împotrivă” legea bugetului de stat pentru anul 2018. Faţă de proiectul aprobat iniţial de Guvern, Parlamentul a suplimentat bugetele mai multor instituţii. Cea mai mare sumă, 350...
Cum va fi vremea de Crăciun
Contrar aşteptărilor, temperaturile vor creşte constant în perioada următoare, iar Crăciunul va duce vreme potrivită mai degrabă pentru Paşte. De vineri, vremea va intra într-un proces de încălzire. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între minus 2 grade în estul...
Cât costă masa de Crăciun în 2017
Crăciunul de anul acesta este mai scump faţă de altele. Estimările arată că românii vor cheltui, doar pentru mâncare, cu 100 de lei mai mult decât o făceau în urmă cu patru ani. Adică, aproape 700 de lei. Mulţi au şi salarii mai mari dect în 2013, dar şi preţurile alimentelor au...
Preșcolarii și elevii intră de astăzi în vacanța de iarnă
Elevii şi prescolarii intră în vacanţa de iarnă, începând de vineri şi până în 14 ianuarie 2018, Potrivit ordinului ministrului Educaţiei privind structura acestui an şcolar, vacanţa de iarnă care începe vineri se va încheia în 14 ianuarie, iar următoarea vacanţă - ...
Fostul Principe Nicolae contestă decizia de excludere din Familia Regală
După ce nu a fost lăsat să își vadă bunicul, pe Regele Mihai, când acesta se afla pe patul de moarte, iar la înmormântare nu i s-a permis să călătorească cu trenul regal, Principele Nicolae a anunțat, prin intermediul avocatului său, că este gata să conteste decizia de excludere...
Din 3 ianuarie, medicii de familie nu mai acordă servicii decontate de CNAS
Cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate începând cu 3 ianuarie 2018, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de...
21 decembrie 1989 - ziua în care s-a murit pentru libertate
Pe 21 decembrie 1989, în România s-a încheiat violent „epoca de aur” a comunismului. Trecuseră deja șase zile de la începerea revoltei din Timişoara şi Nicolae Ceauşescu încă mai credea că are situaţia sub control. La ora 11, dictatorul a ieşit în balconul clădirii comitetului...
Mesajul Principesei Margareta pentru români, după funeraliile Regelui Mihai
Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a mulțumit românilor pentru afecțiunea și gândurile pline de compasiune pe care le-au arătat cu ocazia funeraliilor Regelui Mihai. „Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană”, scrie Custodele Coroanei...
Se întâmplă în România! Biblioteca UMF, scenă pentru maneliști
La Universitatea de Medicină din București are loc o verificare internă, după ce în biblioteca instituţiei a fost filmat videoclipul unei melodii de petrecere, cu acordul conducerii instituţiei. Este anchetă internă la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, după ce a fost...
Transportatorii arădeni se alătură protestelor de la Guvern
Aproximativ 5.000 de taximetrişti şi transportatori sunt aşteptaţi în Piaţa Victoriei. Alţi 30.000 au anunţat că vor ieşi în marile oraşe, nemulţumiţi de platformele digitale de taximetrie, dar şi de Uber. Protestele au loc la o zi după ce primarul general al Capitalei a hotărât...
Atenție, copii! Moș Crăciun vine pe motocicletă în fața Primăriei Arad
Vine Moș Crăciun! Având în vedere perioada în care ne aflăm chiar nu pare o noutate, însă dacă vă spunem că Moșul vine însoțit de multe ajutoare și nu oricum ci pe motociclete sigur atenția copiilor este deja captată! Așadar, sâmbătă, 23 decembrie, de la ora 12.00 musai să...
Învățământul românesc, încotro? Copil epileptic, lovit de învățătoare
Acuzaţii grave aduse de o mamă unei învăţătoare. Femeia din susţine că unul dintre cei doi copii gemeni a fost bătut cu rigla şi pedepsit la colţ, iar celălalt a fost scos din clasă. Arătată cu degetul este o învăţătoare suplinitoare. Ieşeanca Oana Vasiliu, mama a doi băieţi,...
Legea plafonării indemnizațiilor pentru mame a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care indemnizaţia pentru creşterea copilului poate fi cel mult 8.500 de lei. Propunerea aparţine actualei puteri care a luat ca model cel mai mare cuantum de la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană. Ordonanţa a fost adoptată, pe 21...
Noi probe în dosarul Revoluției
Procurorul militar Marian Lazăr a anunțat, luni, că s-a avansat substanțial în dosarul Revoluției. Anchetatorii au identificat sursa zgomotului din timpul ultimului discurs al dictatorului Nicolae Ceaușescu, dar și faptul că s-au distrus probe în legătură cu organizarea Revoluției. Un...