(VIDEO) Sărbătoarea primăverii românești, la Gyula
Cu ocazia zilelor de 1 martie şi 8 martie, sărbătorind venirea primăverii, Consulatul General al României la Gyula a organizat o multiplă manifestare cultural-artistică, intitulată ”Mărțișor Cultural Românesc la Gyula”. Manifestarea a fost găzduită în data de 07 martie 2018 de...
Numărul restanțierilor la bănci a crescut cu 3,27% în ianuarie
Numărul persoanelor fizice cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 3,27% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 680.152, reiese din cele mai recente date ale Băncii Naţionale a României (BNR). Aceste persoane aveau...
Exporturile au avansat în ianuarie cu 15,9%
Exporturile de mărfuri româneşti au avansat în ianuarie cu 15,9% faţă de luna ianuarie a anului trecut, până la 5,42 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, iar deficitul comercial a continuat să crească, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS),...
Tinerii români vor primi bilete gratuite de tren pentru a călători în Europa
Comisia Europeană face primii pași spre implementarea programului prin intermediul căruia între 20.000 și 30.000 de tineri din Uniunea Europeană vor primi un bilet de tren gratuit, în ziua în care împlinesc 18 ani, pentru a călători timp de o lună în 30 de țări europene....
IT-iștii avertizează: Grooming-ul, cel mai mare pericol pentru copii!
Copiii care descoperă singuri internetul au fost mai des victime ale agresiunii în mediul online, potrivit unui studiu al Poliţiei Române. Până la vârsta de 3 ani, ei nu ar trebui să aibă acces la laptop, telefon, tabletă, consideră psihologii. Grooming-ul e cel mai mare pericol, susţin...
LOTO: Numerele extrase duminică, 11 martie 2018
Dumincă au avut loc noi trageri LOTO 6 din 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc. Iată numerele câștigătoare: LOTO 6/49: 27 43 48 29 35 1 Joker: 37 8 41 22 38 3 Noroc plus: 8 8 4 6 6 1 Loto 5/40: 16 36 4 20 34 21 Super Noroc: 9 0 9 4 3 0 Numărul Noroc: 5 9 0 9 5 1 3
Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 93
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, sâmbătă, că numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 93, fiind confirmate încă trei cazuri. Este vorba de două femei, în vârstă de 52 şi 72 de ani, din judeţele Vaslui, respectiv Bihor şi de un bărbat de 56 de...
Vecinii gălăgioși pot fi amendați cu până la 1.500 de lei
Cei care dau muzica tare ar putea fi amendaţi cu până la 1.500 de lei. Senatul a adoptat un proiect de lege care impune amenzi pentru gălăgioşi. Sancţiunea se aplică dacă în locuinţa celui care depune plângere, nivelul zgomotului depăşeşte 35 de decibeli. Între orele 14.00 -16.00,...
Acte necesare pentru înscrierea la clasa zero
Părinţii care au copii care împlinesc 6 ani până la finalul lunii august îi pot înscrie de miercuri în învăţământul primar. Cei care nu au până atunci această vârstă pot fi înscrişi la şcoală după ce primesc avizul unui psiholog prin care dovedesc că pot face faţă...
INS: România a pierdut două milioane de femei în ultimii doi ani
INS a publicat o selecție de date și informații statistice pentru a marca Ziua Femeii și a urat „La mulți ani!” tuturor celor 8.242.124 de femei din România în acest moment, număr în scădere cu peste 2 milioane, față de acum doi ani, când în România erau 10.356.600 de femei. 8...
Tarifele pentru apelurile în altă rețea vor fi mai mici
Tarifele de interconectare între rețele de telefonie mobilă vor fi mai mici. Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii a decis că, de la 1 mai, acestea să scadă cu 12,5%. Măsura luată de ANCOM este una tranzitorie şi înseamnă că tarifele de interconectare sunt reduse de...
Sute de copii români sunt uciși de propriii părinți
Sunt cifre șocante ale unui fenomen care ia amploare: cu o școală din ce în ce mai slabă și familii distruse, crește alarmant numărul de copii victime. Și asta chiar în timp ce politicienii sunt ocupați cu războiul împotriva justiției. Aproape 1500 de inculpați trimiși în judecată...
Grădiniţa şi liceul, până la clasa a XII-a, ar putea deveni obligatorii
Grădiniţa şi liceul, până la clasa a XII-a, ar putea deveni obligatorii. Este o iniţiativă a deputaţilor PSD şi UDMR. Concret aceştia vor ca până în 2020, ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani liceu să devină obligatorii. Proiectul va fi supus votului în Camera...
Cum va fi vremea în weekend
Vremea de iarnă a părăsit complet zona ţării noastre şi mai mult decât atât, temperaturile au trecut deja de valorile potrivite pentru începutul primăverii. Masa de aer foarte rece care a coborât săptămâna trecută din zona Polului Nord, peste cea mai mare parte a Eur-Asiei, a...
Românii vor fi avertizați prin SMS dacă urmează să le expire pașaportul
În cadrul demersurilor derulate în comun de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală de Pașapoarte, și Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular, pentru eficientizarea procesului de eliberare a pașapoartelor, începând de miercuri, 7 martie a.c., cu sprijinul...