NASA are tehnologia pentru a trimite o misiune pe Venus

by Cristian Dobre

Un grup de cercetători din cadrul NASA este de părere că agenţia are tehnoogia pentru a trimite o misiune către Venus.

Luna şi Marte reprezintă cele mai importante proiecte pentru NASA, mare parte din resurse şi angajaţi fiind folosiţi pentru misiunile şi proiectele care au legătură cu aceste obiecte celeste. Totuşi, în timpul întrunirii comitetului ştiinţific consultativ al NASA ce a avut loc în urmă cu câteva luni, cercetătorii din cadrul Venus Exploration Analysis Group (VEXAG) au argumentat în favoarea unei misiuni către cea de a doua planetă de la Soare, explicând că agenţia deţine tehnologia necesară pentru un astfel de proiect, notează Space.

Ultima misiune a NASA dedicată explorării planetei Venus, Magellan, a avut loc în urmă cu 25 de ani, în tot acest timp, informaţiile suplimentare fiind oferite de către sondele spaţiale care au trecut prin proximitatea planetei.

De-a lungul timpului, cercetătorii de la NASA au trimis multiple propuneri de misuni către Venus, în prezent existând trei, depuse în cadrul unui concurs intern a cărui termen limită a fost în luna iulie. Cele trei proiecte care vor fi supuse jurizării sunt: DAVINCI (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging), o misiune dedicată analizării compoziţiei chimice a planetei;  VERITAS (Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy), o misune care propune examinarea topografiei, şi HOVER (Hyperspectral Observer for Venus Reconnaissance), o misiune care ar trebui să îi ajute pe cercetători să înţeleagă clima de pe Venus. Cine va fi ales va fi anunţat în ianuarie 2020.



Condiţiile extreme de pe suprafaţa plaentei pot duce la scoaterea din uz într-un interval extrem de scurt a sondelor convenţionale, după cum a dovedit sonda sovietică Venera, echipată cu o serie de scuturi, această perioadă poate dura între câteva minute şi aproximativ o oră. Dar, după cum explică cercetătorii din carul VEXAG, o misiune finanţată corespunzător poate să supravieţuiască mai mult.

Cercetătorii din cadrul NASA au dezvoltat o componenetele care ar putea să fie foloste pentru a asigura o funcţionare mai extinsă a unei misiuni pe Venus. Proiectul HEEET (Heatshield for Extreme Entry Environment Technology) lucrează la o serie de scuturi termice care să permită permită intrarea şi funcţionarea în atmosfera venusiană; GEER (Glenn Extreme Environments Rig) este un proiect în cadrul căruia, oamenii d eştiinţă lucrează la dezvoltarea unor componente elctronice pe bază de carbură de siliciu care poate rezista pentru aproximativ 4.000 de ore pe suprafaţa lui Venus.

În ciuda capabilităţilor tehnolgice de care dă dovadă NASA, cercetătorii din grupul VEXAG trebuie să îşi tempereze aşteptările din cauza resurselor limitate pe care NASA le pune la dispoziţia misiunilor Discovery, „gama low cost” a explorării spaţiale, pentru care au fost înscrise misiunile către Venus.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments