Nădlac II: 52 de refugiați, depistați într-un TIR ce transporta frigidere în Italia

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-un TIR condus de un român, 52 cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka și Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.
Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Azi noapte, în jurul orei 01:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 26 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere pe ruta România-Italia.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 52 de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, Sri Lanka și Nepal cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments