Nadine vrea să adopte un copil

by Cristian Dobre

Nadine are un băiețel și intenționează să-și mărească familia cu un copil adoptat. Vedeta este nevoită să mai amâne însă demararea procedurilor, întrucât Noah, fiul ei de 8 ani, nu e încă pregătit pentru o astfel de schimbare. În copilărie, fosta vedetă TV a ajuns într-o casă de copii, după care a fost luată în grijă de o mătușă.

Cu o astfel de experiență, Nadine înțelege foarte bine viața copiilor mai puțin norocoși. Prin urmare, decizia ei de adopție este una motivată, vedeta implicându-se deja în multe proiecte umanitare. „Îmi cresc copilul, mă cresc pe mine însămi, suntem într-o evoluție continuă și cultiv omul care sunt și care vreau să devin atât în cazul copilului, cât și al meu. Am o asociație nonprofit, Do Good, și fac tot soiul de proiecte, programe cu copii din zona ruralului, liceeni, în general. Scopul meu e să fac copiii să înțeleagă că au un scop pe lumea asta și că indiferent de unde se află în viață, ca statut social, că este sărăcie, că este boală, că au părinții alcoolici, că ei trăiesc într-un mediu violent, au totuși un scop pe lumea asta, că sunt importanți și trebuie să își îndeplinească țelul, iar eu îi ajut să își vizualizeze acest țel, ca să aibă motivație în fiecare zi să continue, să nu abandoneze școala și să își transforme viețile în ce își doresc ei. Pentru asta trebuie să își imagineze un soi de viață altfel decât cea în care se află în prezent”, ne-a povestit ea despre acțiunile pe care le desfășoară.

Nadine alături de fiul ei, Noah „Mami, eu nu vreau să împart îmbrățișările cu nimeni”

Nadine își iubește enorm fiul, pe Noah, însă are dragoste de oferit și unui alt copil care ar veni în familie. „Mă gândesc serios la adopție și e în plan. Nu am demarat, suntem la nivel de discuție cu copilul. El a fost foarte deschis și chiar acum câteva zile i-am zis: „Noah, eu sunt pregătită să încep procedurile”. Și el zice: „Da, mami, putem să adoptăm și dacă nu ne place, îl returnăm și luăm pe altcineva!”. Iar când a înțeles, în sfârșit, despre ce e vorba, mi-a zis: „Forever, mami? Mami, să nu adopți!”. Așa că îl mai las să crească un pic! Mi-a mai zis: „Mami, eu nu vreau să împart îmbrățișările cu nimeni! Nu vreau să împart jucăriile cu nimeni!”, a povestit, pentru Libertatea, Nadine. „Își dă din jucării, din haine, strânge bani pentru copiii defavorizați” Reacția copilului a determinat-o să nu grăbească lucrurile, întrucât puștiul ei are nevoie de timp pentru a accepta ideea de a avea un frate sau o surioară. El a fost de mic obișnuit cu acțiuni umanitare, Noah dăruind din lucrurile lui altor micuți. Se pare însă că nu e pregătit să își împartă părinții cu un alt copil. „El vine la mai toate acțiunile mele cu asociația nonprofit, știe ce înseamnă copil defavorizat, știe, pentru că multe dintre acțiunile lui din viața de zi cu zi sunt pentru copiii din grupuri defavorizate. Își dă din jucării, din haine, strânge bani pentru ei, are conștiința activă pe zona asta. Nu pot să fac mai mult. Dacă zice că nu, am respect pentru el, pentru părerea lui”, a adăugat fosta vedetă TV.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments