NADIA COMANECI, DEZVALUIRI CUTREMURATOARE IN PRESA BRITANICA

by Florian Popa

Fosta glorie a gimnasticii româneşti, Nadia Comăneci, a povestit în „Daily Mail” despre momentul în care a fugit din România comunistă.

„La vremea aceea, înainte de Revoluţie, cine pleca din România nu mai avea cale de întoarcere. Nici nu i-am spus mamei. Am crezut că o să facă infarct! I-am spus fratelui meu, Adrian, care e cel mai bun prieten al meu. Am mers cu el şi cu soţia lui până aproape de graniţa cu Ungaria. Apoi, am trecut graniţa cu alte şase gimnaste şi, din Ungaria, am mers în Austria. Apoi, la Ambasada Statelor Unite. Ei mi-au asigurat zborul până la New York. În noaptea aceea, a fost foarte greu“, a povestit Nadia Comăneci jurnaliştilor de la Daily Mail.

Nadia Comăneci a vorbit şi despre dificultatea de a trăi într-o ţară străină. „Mi-e greu să mă gândesc la acel moment. Credeam că n-o să-mi mai văd familia niciodată. Fratele meu, însă, m-a susţinut: «Mergi şi construieşte-ţi o viaţă». Când mă gândesc la acea noapte, o retrăiesc şi acum. A fost dificil, pentru că a trebuit să întorc spatele lucrurilor pe care le aveam în România. A fost greu să plec, însă instinctul îmi spunea că trebuie s-o fac“, şi-a amintit Nadia.

Cu ajutorul fostului antrenor Bela Karolyi, dar şi cu sprijinul antrenorului de rugby Alexandru Stefu s-a stabilit în Canada şi a redebutat în sport. Cu Bart, un prieten pe care-l cunoscuse în 1976, s-a reîntâlnit la petrecerea de ziua sa, în 1991. Au ţinut legătura, au vorbit la telefon, iar Nadia a acceptat invitaţia lui în Oklahoma. Acolo trebuia să-l ajute cu şcoala de gimnastică pe care Bart o conducea. Când s-au întors prima dată în România, adică în 1994, Bart a cerut-o în căsătorie. „La nunta mea, în Bucureşti, erau 10.000 de oameni pe stradă. Oameni care nu s-au dus la serviciu în ziua respectivă. A fost copleşitor să vezi că oameni te preţuiesc. Nu m-am aşteptat la asta“.

Astăzi, are un mariaj fericit cu fostul gimnast american Bart Conner şi un copil de opt ani. „Dylan a venit cu trei săptămâni mai devreme, aşa că naşterea a fost prin cezariană. Doctorii mi-au dat nota zece la naştere! Au închis cercul.“

 

Sursa: click.ro

Facebook Comments