MRU, PISTRU SI BOGHICEVICI SUNT CAMPIONII ARADULUI LA CHIULIT DIN PARLAMENT

by redactor

Institutul de Politici Publice a dat publicităţii, luni, un top al parlamentarilor, în funcţie de prezenţa acestora la votul electronic. Din topul realizat de cei de la IPP nu puteau să lipească parlamentarii arădeni, mai ales Mihai Răzvan Ungureanu, care se evidenţiază în fruntea topului naţional, la capitolul chiul din parlament.

Sigur, mulţi arădeni au şi uitat că Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, cu girul primarului Gheorghe Falcă. Poate a uitat însuşi MRU, care cu o prezenţă în Senat de numai 29 la sută, în ultimul an, e clar că are anumite probleme legate de respectarea acestui mandat primit de la arădeni. Iar acest procent e unul deosebit de bun fiindcă, scriu cei de la IPP, au existat luni când Ungureanu „a reușit să ajungă să voteze la numai 3% din totalul voturilor din respectiva lună“.

Un alt reprezentant al Aradului în Senatul României, pedelistul Constantin Traian Igaş, nu stă nici el foarte bine la capitolul prezenţă, însă faţă de MRU, care este în topul pe ţară la chiul, Igaş este un senator deosebit de sârguincios. Cu o prezenţă de 39 la sută, Igaş se află la mare distanţă de colegul ieşean cu colegiu la Arad. Nu ştim ce o fi în Senatul României, cert e că nici măcar useliştii nu se înghesuie la muncă. Aşa că reprezentantul USL Arad, Ioan Cristina, preşedinte PNL Arad, nu stă nici el foarte bine, având o prezenţă de doar 53 la sută.

Că sunt de la FC, PD-L sau PNL, senatorii arădeni au dus Aradul pe un ruşinos loc şase  de la coadă în ceea ce priveşte prezenţa la vot, cu o medie de 40 la sută, doar reprezentanţii judeţelor Covasna, Mehedinţi, Gorj, Harghita şi Călăraşi lipsind mai mult din parlament decât ai noştri.

Boghicevici şi Pistru, chiulangiii de la Cameră

Dacă la Senat arădenii au o prezenţă de doar 40 la sută, la Camera Deputaţilor procentul e mult mai mare, adică 64 la sută. Şi putea să fie mult, mult mai mare, dacă nu ar fi tras în jos lipsa de la munca din Parlament a deputaţilor PD-L Arad, Claudia Boghicevici şi Eusebiu Pistru.

În topul prezenţei, dintre deputaţii arădeni, pe primul loc se situează Ştefan Dalca (PP-DD), cu o prezenţă de 78 la sută. Pe următoarele locuri, la diferenţe mici, se situează Ion Şcheau (69 la sută), Dorel Căprar (68 la sută), Flavius Măduţa (67 la sută) şi Mihai Calimente (64 la sută).

La coada plutonului vin şi deputaţii portocalii. Între două maşini Ford vândute la instituţii publice, Eusebiu Pistru şi-a făcut timp să participe la 50 la sută din lucrările parlamentului, în timp ce Claudia Boghicevici, altă dată extrem de activă, a intrat într-un con de umbră, stând mai mult pe la Arad. Altfel nu se explică de ce s-a prezentat la doar 49 la sută din lucrările parlamentului.

Văzând aceste date şi ştiind că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, totodată preşedinte PD-L Arad, se pricepe foarte bine la îndatoririle parlamentarilor şi dă lecţii despre ce ar trebui să facă aceştia, n-ar fi rău dacă i-ar băga puţin în şedinţă pe colegii săi pentru a le explica de ce au fost trimişi în parlament.

 

[email protected]

Facebook Comments