MOTIVAREA ARESTARII LUI MIRCEA BASESCU: INREGISTRARILE SUNT LEGALE SI POT FI PROBE

by Andreea Radu
Please follow and like us:

Înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, ele putând reprezenta mijloace de probă în dosar, potrivit motivării deciziei de arestare a celor doi.

„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, susţine judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care în 20 iunie a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Potrivit documentului citat, declaraţiile lui Marian Căpăţână, conform cărora el ar fi primit banii de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sub formă de împrumut, nu sunt susţinute.

Judecătorul arată că nu există niciun document, care să ateste închiere unui contract de împrumut şi nici martori care să confirme acest lucru.

Un alt element care l-a determinat pe judecător să dispună arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână constă în maniera în care a fost abordată, de către fratele preşedintelui şi de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, problema legată de sprijinul pe care Mircea Băsescu urma să îl acorde.

Acest lucru „nu lasă echivoc asupra naturii demersurilor pe care acesta susţinea că le face, afirmaţiile sale privitoare la pedepse şi soluţii procedurale fiind de natură a-l convinge pe cumpărătorul de influenţă de realitatea acestora”, a mai scris judecătorul în motivare.

Judecătorul adaugă, în documentul citat, că existenţa, în paralel, a unui dosar în care Mircea Băsescu denunţă faptul că a fost şantajat de familia lui Bercea Mondial, „nu este incompatibilă cu acţiunile presupus ilicite ale acestuia, fără a avea relevanţă, sub acest aspect, momentul în care s-au făcut respectivele demersuri şi forma sub care s-au concretizat”.

În opinia judecătorului, pentru Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, dreptatea şi libertatea au devenit o marfă care se poate cumpăra şi vinde, fapt ce aduce atingere încrederii în sistemul judiciar.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată la Curtea de Apel, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

„La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, şi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Olt, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

„Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate”, se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că „a mijlocit remiterea banilor”.

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraţi în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

„Ambii inculpaţi s-au folosit de calitatea de membru al familiei Preşedintelui României pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor şi, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obţinerea unor hotărâri favorabile”, au scris procurorii în referatul trimis instanţei.

Potrivit documentului citat, Mircea Băsescu, deşi cunoaşte obligaţiile fratelui său şi îi comunică lui Florin Anghel într-una din discuţiile înregistrate că „el nu poate”, nu descurajează comentariile referitoare la persoana preşedintelui, „ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenţa că ar avea influenţă asupra magistraţilor”.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments