Montserrat Caballe a ajuns la spital

by Dana B.

Montserrat Caballe a ajuns la spital. Renumita soprană spaniolă are probleme la vezica biliară.

Montserrat Caballe, una dintre cele mai cunoscute artiste lirice din lume, are probleme de sănătate. Săptămâna aceasta, soprana în vârstă de 85 de ani, a ajuns pe mâna medicilor. Artista a fost internată la spitalul San pau din barcelona, din cauza unor probleme la vezica biliară, conform revistei Hola.
Rudele artistei lirice au explicat că aceasta se află sub tratament, iar starea sa este una mai bună, deși nu se știe deocamdată când va fi externată.

„Starea sa este mai bună. Medicii vor decide când va fi externată”, a declarat fratele sopranei, Carlos.
„Este în recuperare și se simte din ce în ce mai bine și își dorește foarte mult să meargă acasă”, a spus și nepoata lui Montserrat Caballe.
În ultimii ani, celebra soprană spaniolă a avut mai multe probleme de sănătate.

 

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments