Montarea semafoarelor cu radar în Gai depinde de Primăria Arad

by Dana B.

Pentru a reduce disconfortul cauzat de traficul greu de pe centura municipiului Arad, în zona cartierului Gai se impune montarea unor semafoare inteligente, care comută automat pe roșu dacă viteza de deplasare depășește limitele legale.

USR Arad a interpelat Ministerul Transporturilor, cel care administrează DN 7 pe porțiunea care traversează municipiul, în legătură cu necesitatea dotării semafoarelor cu radar, similar celor din Nădlac. Conform răspunsului primit de la Minister, „montarea semafoarelor se poate face doar la solicitarea unității administrativ teritoriale pe raza căreia se află drumul național, respectiv Primăria Municipiului Arad.”

În cartierul Gai, cetățenii care locuiesc în apropierea DN 7 sunt puternic afectați de traficul greu. Camioanele de marfă nu reduc viteza la intrarea în municipiu, provocând zgomot la trecerea peste denivelările din asfalt și trepidații care afectează clădirile. Soluția propusă de USR Arad a fost montarea unor semafoare dotate cu radar, care comută automat pe roșu dacă se apropie un autovehicul cu viteză peste cea legală, el fiind astfel obligat să oprească.

Sergiu Vlad, deputat USR Arad: ”În condițiile în care Ministerul Transporturilor nu se opune asigurării unui trafic civilizat, prin semaforizarea inteligentă a străzii Stefan Tenețchi, iar răspunsurile primite anterior de la Poliția Rutieră sugerează disponibilitatea de a aviza această inițiativă, mai rămâne ca Primăria Arad să dorească montarea instalațiilor respective. Până când vom avea o centură reală, care să ocolească integral cartierul Gai, aceste semafoare sunt cea mai bună soluție. Așa cum si-au dovedit eficiența în Nădlac, ar trebui să asigure și în Arad circulația cu viteză redusă a camioanelor, pentru a diminua zgomotul și trepidațiile deranjante și păguboase pentru locuitorii din zonă.

Facebook Comments