Monica Brosovszky, prezentată oficial în tricoul alb-violet!

by Sorin Haut

Puţini erau aceia care mai credeau într-o revenire pe parchet, în postură de jucătoare, a Monicăi Brosovszky, retrasă din activitate acum aproape doi ani. Dar iată că valoroasa baschetbalistă arădeană – care a marcat istoria baschetului românesc în ultimele două decenii – a acceptat oferta divizionarei secunde CS SCM Timişoara, pentru a pune umărul la promovarea echipei în prima ligă. O nouă provocare pentru veşnic tânăra Brosovszky, poreclită de suporterii ICIM-ului “minunea blondă a baschetului arădean”, care în paralel e şi antrenoare, la gruparea secundă a Univ.Goldiş ICIM şi la Academia Brosovszky. Să mai spunem că arădeanca a refuzat, în acest sezon, oferte venite chiar din Liga Naţională, de la Cluj şi Târgovişte, dar conform spuselor sale, nu a dorit să joace împotriva Aradului, considerând Timişoara varianta cea mai potrivită pentru revenirea pe teren.
A refuzat să revină pe teren împotriva Aradului!
Formaţia de pe Bega s-a mai întărit cu Adina Pop, Irina Borș, Cristina Badi şi Selena Kirberg, având ca obiectiv promovarea în Liga Naţională. CS SCM Timișoara, care şi-a prezentat noul lot pentru partea a doua a sezonului, a încheiat pe locul 3 faza de calificare a Ligii 1. Bănăţencele au terminat grupa a doua cu 20 de puncte și un bilanț de 8 victorii și 4 înfrângeri. Cel mai probabil, Brosovszky va debuta pentru Timişoara în primul meci din faza secundă a campionatului, cel din 6 martie, pe teren propriu cu Agronomia Bucureşti.
Foto: facebook (CS SCM Timisoara-Baschet feminin)

Facebook Comments