MONFILS IL LAUDA PE COPIL: „MARIUS VA AJUNGE IN CURAND INTRE PRIMII 100“

by Andreea Radu

Pentru al doilea an la rând, Marius Copil se va afla alături de Rafael Nadal, Roger Federer sau Novak Djokovic pe tabloul principal al Mastersului de la Madrid, care începe de luni. Jucătorul român, ocupant al poziției numărul 163 ATP, a primit un wild card din partea lui Ion Ţiriac, organizatorul turneului.

Arădeanul se află pentru a patra oară la turneul de la Madrid şi doar a doua oară direct pe tabloul principal. La ediţia precedentă, Copil a fost învins de Stansilas Wawrinka în primul tur. Evoluțiile sale sunt pe placul adversarilor din circuit, care îl văd capabil de marele salt în ierarhia mondială.  „Marius e un jucător mare, cred că va ajunge în curând în primii 100, pentru că este foarte talentat”, a spus Gael Monfils, semifinalist la BRD Năstase – Țiriac Trophy.

Cei doi au jucat împreună în competiția de dublu de anul trecut, de la concursul bucureștean și au pierdut la mare luptă, în fața perechii Andreas Seppi / Viktor Troicki (7-5, 3-6, 9-11).

 

Sursa: digisport.ro

Facebook Comments