Moneasa găzduiește în weekend Parada Clătitelor – a XXIV-a ediție

by Sida Voicu

Sâmbătă, 26 iulie, și duminică, 27 iulie, la Moneasa se sărbătorește cea de-a XXIV-a ediție a Paradei Clătitelor. Cu această ocazie, vor fi preparate mii de clătite în diferite sortimente. „Pe parcursul celor două zile vom avea un program așa cum se cuvine și așteptăm turiști și spectatori în frumoasa noastră stațiune”, a precizat primarul comunei Moneasa, domnul Constantin Doru Miron.

Programul cultural se va desfășura pe scena Teatrului de Vară din stațiune. Evenimentul va începe sâmbătă, la ora 19:00, cu un concert de muzică ușoară susținut de Sanda Ladoși și Alexandru Anghel. Duminică, începând cu ora 16:00, vor urca pe scenă artiști de muzică populară și ansambluri de dansuri populare din județul Arad.

Printre soliștii invitați se numără: Puiu Codreanu, Alexandru Pop, Orchestra Frații Șandru, Claudia Volentir, Ioana Luguzan Roxin, Roberta Tomșa, Ciprian Târșan și Radu Mateș.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Moneasa și Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad.

Facebook Comments