Modelul electric Spring de la Dacia, disponibil pentru publicul larg din septembrie 2021

by Cristian Dobre

Noul model electric Dacia Spring va fi disponibil pentru publicul larg din septembrie 2021, au anunţat, marţi, reprezentanţii producătorului auto.

Noul model, care urmează să fie comercializat în trei versiuni, una de car sharing, una cargo şi una pentru publicul larg, a fost prezentat în premieră în România.

„Am ales o gamă simplă, cu trei soluţii de mobilitate. În primul rând vorbim despre versiunea de retail, versiunea care se adresează marelui public, dar şi două versiuni speciale de business, o versiune de car sharing care vine preechipată în serie, astfel încât un client poate să-şi monteze sisteme de geolocalizare sau (…) deschiderea cu ajutorul smartphonului (…) şi vom avea şi o versiune cargo. Această versiune cargo este prevăzută doar cu două locuri, este pentru micii întreprinzători, bancheta spate este înlocuită cu un spaţiu de depozitare mai larg. În primăvara anului viitor ne-am propus iniţial să lansăm iniţial versiunea car sharing (…), urmând ca în a doua parte a anului, mai precis în septembrie, să lansăm şi celelalte două versiuni, de retail şi cargo”, a declarat, la evenimentul de prezentare, Dana Copaciu, brand manager Dacia.

Nicolas Leitienne, director de marketing Dacia, a subliniat că noul model, deşi face parte din clasa mini, are un design de tip SUV şi oferă multiple soluţii de încărcare.

„După Logan şi Duster, cu Dacia Spring vom redefini esenţialul, de această dată în domeniul mobilităţii electrice”, a spus Leitienne.

Versiunile car sharing şi cargo vor avea câte o singură variantă de echipare, în timp ce versiunea destinată publicului larg ar putea avea două variante.

„În ceea ce priveşte echipamentele de siguranţă disponibile pe noul Spring, avem limitator de viteză, ABS, ESP, frânare automată de urgenţă disponibilă şi pe celelalte vehicule Dacia (…). Cele şase airbaguri sunt disponibile în serie, două airbaguri frontale, două laterale şi două tip cortină”, a explicat Dana Copaciu.

Spring va avea o autonomie de 225 de kilometri, care va putea fi mărită cu 10% prin acţionarea butonului „Eco” de pe planşa de bord.”Astfel, puterea motorului este redusă de la 33 la 23 de kilowaţi, iar viteza maximă este limitată la 100 de kilometri la oră”, a precizat brand managerul Dacia.

Grupul Renault anunţa pe 15 octombrie, la lansarea Dacia Spring de la Paris, că noul model este un automobil de oraş spaţios, robust, care va fi comercializat la un preţ mai mic decât alte modele din clasa sa.

„Cel mai ieftin automobil electric de pe piaţă oferă un spaţiu interior record pentru segmentul său, o motorizare electrică simplă şi fiabilă şi o autonomie rezonabilă. Sub liniile care evocă universul crossover, Dacia Spring se dezvăluie ca un vehicul de oraş polivalent şi practic. Mobilitatea electrică începe să facă parte treptat din viaţa noastră cotidiană. Pionier în domeniul mobilităţii electrice, Groupe Renault a dobândit o experienţă de zece ani, unică în lume. În Europa, una din cinci maşini electrice este concepută de Groupe Renault”, se arăta într-un comunicat al producătorului auto.Conform aceleiaşi surse, Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu cinci uşi şi patru, afişând atributele recunoscute ale mărcii – simplitate, robusteţe şi accesibilitate – iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 de kilometri, conform normelor WLTP.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments