Mobilizare exemplară a internauților pentru a răspunde apelului disperat al Manuelei Hărăbor

by Dana B.

Apelul disperat al Manuelei Hărăbor. Vedeta a cerut ajutor internauților pentru găsirea unui medicament pentru fiul ei.

Actrița Manuela Hărăbor are un băiat, Andrei, care suferă de autism, de care se ocupă îndeaproape și pe care îl iubește ca pe ochii din cap.

Vedeta a avut nevoie pentru băiatul ei de un medicament pe care, însă nu-l mai găsește în țară, pentru că Ministerul Sănătății a sistat importul.

Actrița a făcut apel la toți cei care îi urmăresc pagina de pe o rețea de socializare pentru a o ajuta.

„Dragii mei. Mă confrunt cu o problemă gravă. Andrei este sub tratament cu Rivotril de 2 mg şi Ministerul Sănătății a sistat importul acestui medicament. Fără un anunț prealabil şi fără să-l înlocuiască cu un medicament asemănător.

Am nevoie de ajutor şi mă adresez acum prietenilor care locuiesc într-o altă țară europeană unde rețetele din România sunt acceptate. Dar şi din alte țări, poate cunoasteți medici psihiatrii sau neuro-psihiatrii care m-ar putea ajuta.

Am nevoie doar de un flacon de Rivotril de 2 mg pe lună. Pe rețetă apare substanța activă şi este pentru două luni. Mulțumesc din suflet!”, a scris vedeta.

Apelul disperat al Manuelei Hărăbor: „Îmi vine să plâng”

Din fericire, apelul actriței nu a rămas fără ecou. oamenii i-au sărit în ajutor și astfel vedeta a reușit să facă rost de medicamentul necesar tratamentului fiului său.

„Dragii mei, azi am avut parte de cea mai mare dovadă de dragoste din partea voastră. Prieteni apropiați, dar și foarte mulți oameni pe care nici măcar nu-i cunosc personal. Tuturor le trimit toată dragostea mea și a băiatului meu.

Mesajul meu a ajuns la mii de kilometri distanță și am primit sute de mesaje. Sunt oameni care deja mi-au cumpărat medicamentul și urmează să mi-l trimită. Din Italia, din Germania.

M-au contactact oameni din București și din țară, mi-au oferit medicamentul rămas nefolosit de părinții lor. Nu am reușit încă să răspund tuturor mesajelor sau cererilor de prietenie. Asta fac acum. Vă promit să răspund fiecăruia în parte. Nu știu dacă voi avea loc în lista de prieteni pentru toate cererile, dar mă voi gândi la o soluție.

Nu vă pot spune în cuvinte cât de emoționată sunt. Îmi stăpânesc cu greu lacrimile. Unde sistemul clachează, unde cei care ne conduc nu dau dovadă de compasiune față de cetățenii lor, vin oameni simpli, plini de iubire și repară răul”, le-a mulțumit Manuela Hărăbor fanilor săi.

 

Surs: libertatea.ro

 

Facebook Comments