Mirela Retegan și Cornel Sorian, din foști iubiți au ajuns parteneri de afaceri

by Cristian Dobre

S-au iubit, s-au despărțit, dar apoi au deveni parteneri de afaceri. Mirela Retegan și tatăl fetiței sale, fostul solist al trupei Stigma, au o relație cât se poate de civilizată, ambii fiind legați de proiectul de animație Gașca Zurli. Înainte de a deveni cunoscută ca fondatoarea trupei Zurli, Mirela Retegan a fost corespondent PRO TV și om de radio, dar și impresarul trupei Stigma.

Așa l-a cunoscut pe Cornel Sorian, care i-a devenit iubit, cei doi fiind părinții unei adolescente superbe acum în vârstă de 19 ani. Chiar dacă nu mai formează un cuplu de foarte mult timp, cei doi colaborează extrem de bine din punct de vedere profesional și se vizitează ori de câte ori au ocazia. „Am fost managerul trupei Stigma, atunci l-am cunoscut pe tatăl copilului meu. Chiar dacă suntem despărțiti de 15 ani și el trăiește la Londra, el este care face toată muzica pentru Gașca Zurli”, a povestit Mirela Retegan.

Mirela Retegan și-a dorit de când se știe să fie pe scenă, însă norocul i-a surâs abia după ce trupa ei de animație pentru copii a cunoscut succesul, iar piesele compuse de tatăl fiicei sale au devenit hituri în rândul celor mici. „În 94-95 cerșeam pufuleți și pufarine ca să avem ce să le dăm cadou copiiilor. Nu m-am gândit niciodată că din asta aș putea să câștig bani și să-mi plătesc facturile. A fost un hobby. Am pornit pe drumul ăsta pentru că atunci când eram mică eu îmi doream să mă fac educatoare. Nu mi-a ieșit, nu am intrat la Pedagogic.
După ce am mai crescut un pic și mi-am dorit să mă fac actriță, dar nu aveam talent sau vreo frumusețe. Am încercat o dată, nu am fost admisă, așa că am găsit o altă cale să ajung pe scenă. Acum am ajuns să fac o „combinație” de pedagogie cu actorie și am inventat o meserie care nici nu credeam că există când eu am terminat liceul”, a mai povestit una dintre cele mai cunoscute antreprenoare din România pe canalul de YouTube a lui Marius Manole, la emisiunea „Welcom as in aor hom”.
Sursa: libertatea,ro

Facebook Comments