Mircea Rednic a răbufnit când l-a auzit pe Adrian Mutu: „Mă deranjează! Nu o pot lăsa așa!”
Mircea Rednic, antrenorul de la UTA, a fost prezent la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi, unde a venit și cu un răspuns pentru cei de la Petrolul, echipă învinsă de arădeni cu 1-0 runda trecută. Rednic a fost deranjat de comentariile lui Adrian Mutu. Antrenorul ploieștenilor a dat vina pe brigada de arbitraj de la acel meci, în frunte cu Sebastian Colțescu, pentru cele două goluri anulate Petrolului.
„Așa, ca o paranteză, că nu o pot lăsa așa, ținând cont de cum au muncit băieții mei. Mă deranjează și m-au deranjat toate intervențiile astea ale antrenorului și ale conducătorilor de la Ploiești legate de meciul nostru. Golul nostru a fost dat în urma unei acțiuni frumoase, cu șapte-opt pase consecutive. Apoi, am mai avut acel șut al lui Mihai scos de portarul lor din vinclu, venit tot așa, după vreo 9 pase ale noastre. Eu zic că a fost un șut mult mai bun și mai bine plasat decât cel scos de Târnovanu cu PAOK. Să nu uităm și că Harrison a avut ocazie clară de singur cu portarul, deci au fost trei ocazii lucrate. Dacă stau bine să mă gândesc, în prima repriză au avut o jumătate de șut, pe care Andrei l-a scos în corner. Când tu în ultimele minute folosești un fundaș central pe poziția de vârf, e clar că nu ai avut soluții.
Nu ai soluții și nici nu ai avut soluții. Deci tot jocul tău s-a bazat pe o luptă cu mingi lungi, la ce o ieși. Noi pe terenul ăla ne-am adaptat mult mai bine și am avut ocaziile cele mai clare. Portarul lor a avut trei intervenții foarte bune în prima repriză. La primul gol, eu sunt ferm convins că, dacă Colțescu nu vedea că lui Hrezdac îi curgea sânge din gură, nu anula golul.
Vă spun eu că a fost sânge, i-a arătat la ăla și noi am început să țipăm că era sânge. Dacă spune Hrezdac, eu îl cred pe Hrezdac. La al doilea gol, Grozavu era 10 metri în spate, era cu tot corpul în spatele apărării mele. Când mingea deja era în degajare, era în poziție de ofsaid, după care s-a reactivat. E clar regulamentul, poate acum s-ar fi schimbat.
A fost o deviere, a fost un duel, nu poți să zici că Poulolo a dat pasă la portar intenționat. A fost neintenționat, din acel duel mingea a ajuns la el (n.red. Grozav), deci a revenit poziția de ofsaid. Irobiso l-a incomodat, a fost un duel, au sărit amândoi la cap și din ăsta a deviat.
Să spui acum că e viciere de rezultat? OK, egal, că nu meritai mai mult. Am și zis la conferința de presă că după mine era echitabil, poate, un egal. Dar acum să spui viciere că le-a luat 3 puncte? Las-o în… Doamne, iartă-mă!, că au ajuns numai din întâmplare la poartă.
Și tot o dăm cu arbitri, suspendări, petiții. Noi ar trebui să facem la petiții după sezonul trecut și în sezonul ăsta, la câte puncte am pierdut”, a transmis Mircea Rednic la conferința de presă, citat de gsp.ro.