MIRCEA PURCARU (ALDE ARAD): „ROMANIA VA FI CONDUSA DE UN GUVERN AL MULTINATIONALELOR“

by Andreea Radu

Consilierul judeţean Mircea Purcaru, copreşedinte ALDE Arad, a declarat că, dacă Guvernul Cioloş va fi validat de către Parlament, România intră sub un risc major de „predarea necondiționată în mâinile capitalului străin”. Purcaru spune că „s-au îndeplinit exact previziunile marelui economist Anghel Rugină, care a spus că România va ajunge să fie condusă de un guvern al multinaționalelor. Guvernul propus de către Dacian Cioloş este un club exclusivist, în care dictează marile companii cu capital străin. Capitalul autohton, sub masca luptei împotriva corupţiei, a fost pur și simplu anihilat, în favoarea capitalului străin, care nu rămâne în România, ci este repatriat”. Purcaru face apel la toate forţele naţionale din România, cerându-le să ia poziţie față de „punerea la mezat a României” de către nişte „cozi de topor investite clandestin cu putere de către imperialiştii nostalgici”. Purcaru declară că „abia acum ar fi momentul ca românii să nu mai iasă în stradă manipulaţi, ci împotriva manipulării. ALDE nu cheamă oamenii în stradă, pentru că respectă Constituţia României şi nu acceptă ca nişte grupuri de sub 1% din electorat să instaureze o nouă ordine. ALDE vrea doar ca democraţia reprezentativă să fie respectată, vrea doar să avem un stat cu adevărat de drept, în care să primeze cu adevărat nu interesul, ci dreptul cetăţeanului. Tragem un semnal de alarmă pentru parlamentarii României, care, chiar dacă Guvernul va fi validat, vor putea înăbuşi din faşă orice iniţiativă care ar putea fi împotriva interesului naţional” mai spune Purcaru.

Facebook Comments