Selecționerul României, Mircea Lucescu, a fost transportat de urgență la spital, duminică, 29 martie, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia, cu doar două zile înaintea meciului amical cu Slovacia.
Potrivit informațiilor oficiale, tehnicianul în vârstă de 80 de ani a acuzat amețeli în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament. Membrii staff-ului i-au acordat imediat primul ajutor, iar ulterior a fost apelat serviciul de urgență 112.
Federația Română de Fotbal a transmis că două echipaje SMURD au intervenit rapid la baza de pregătire, reușind stabilizarea selecționerului. Ulterior, acesta a fost transportat la un spital din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare.
Reprezentanții FRF au precizat că starea lui Mircea Lucescu este stabilă în acest moment, însă medicii au decis internarea preventivă pentru a elimina orice risc.
În aceste condiții, există șanse foarte mari ca selecționerul să nu facă deplasarea la Bratislava pentru partida amicală Slovacia – România, urmând să rămână sub supraveghere medicală în zilele următoare.
Mircea Lucescu are un istoric medical complex. În trecut, a fost operat pe cord și a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale, inclusiv la nivelul șoldurilor. La începutul acestui an, a mai fost internat pentru investigații, revenind ulterior pe banca echipei naționale.
Mircea Lucescu a fost transportat de urgență la spital din cantonamentul naționalei României