Mintea odihnită a lui Bibarț încurcă circulația în cartierul Micălaca

by Cosmin Mihuta

Știți ce se spune despre cei cu mintea odihnită. Nu toți, dar majoritatea cam confirmă vorba veche românească. Un caz interesant este primarul Călin Bibarț, care probabil fiind plictisit, din lipsă de activitate, s-a gândit să strice unul dintre puținele lucruri bune făcute în ultimii ani în Micălaca, în ceea ce privește circulația.

În urmă cu vreun an și jumătate, candidatul de atunci la Primăria Aradului Sergiu Bîlcea, schimbat între timp cu și mai „competentul“ Bibarț, anunța cu surle și trâmbițe deschiderea unor pasaje pe sub calea ferată care făceau legătura între zona 300 și vechiul cartier Micălaca, zona Abrud – Miorița. O măsură aplaudată de toți cei care locuiesc în acest cartier și care ajungeau mai repede spre centru sau Aradul Nou.

Plictiseala probabil, ca să nu zicem prostia, a dus în ultimele zile la o măsură care strică tot ceea ce s-a făcut bun în zonă. Nu știm dacă Bibarț însuși sau vreun funcționăraș fără altă treabă a luat decizia, cert e că pasajele respective au devenit cu sens unic, deși nu e vreo aglomerație prin zonă sau nu a fost vreun accident care să justifice o astfel de măsură. În loc să existe încă două intrări și două ieșiri din și spre zona 300, cu ajutorul inteligenței administrației Bibarț au rămas o ieșire și o intrare. Dacă la lucruri simple se împiedică în gândire cei din jurul lui Bibarț, la ce să ne așteptăm când e vorba de proiecte mari.

 

Foto: Vocea Străzii Arad

Facebook Comments