Ministrul Sportului vorbeşte despre reluarea competiţiilor

by Sorin Haut

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a declarat că se așteaptă ca după 15 mai, când ar trebui să se încheie starea de urgență din România, sportivii să se întoarcă la antrenamente în aer liber. Ba mai mult, sporturile care nu necesită contact direct sau distanţarea socială, pot reîncepe mai devreme.  Declaraţiile şefului de la MTS vin în contradicţie cu cele ale Ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru şi ale secretarului de stat Raed Arafat, care vorbeau de o revenire a competiţiilor abia peste câteva luni. Aşadar, răsturnare de situaţie în privinţa sportului românesc, iar cei implicaţi nu mai ştiu ce să creadă sau mai bine zis pe cine să creadă. Declaraţiile se schimbă de la o zi la alta, planurile la fel, ordonanţele apar peste noapte, nimic nu este sigur.

„În România nu avem sportivi infectaţi. Măsurile luate de noi au funcţionat încă din prima zi, chiar dacă au fost văzute la vremea respectivă ca fiind drastice sau au fost extrem de riguroase. Repornirea aceasta, relansarea sportului pe care şi eu mi-o doresc ca ministru al sportului, nu doar sportivii, trebuie să o facem gradual, după nişte reguli clare şi bine definite. Sunt sporturi individuale care ar putea porni mai devreme, a căror antrenemente nu necesită contact direct sau distanţarea socială este practic asigurată. Da, se poate întâmpla ca după 15 mai sportivii să revină la lucru!

Planul la care lucrăm în momentul de faţă cu Ministerul Sănătăţii include un asemenea scenariu. Tot ceea ce va defini aceste forme de pregătire sportivă, antrenamente şi ulterior, probabil peste o lună şi ceva, competiţiile, va fi foarte bine statuat prin ordonanţe şi normative care vor intra în vigoare. 15 mai îl puteţi lua ca reper pentru începerea ridicării anumitor restricţii care în momentul de faţă limitează posibilitatea sportivilor de a se pregăti. Sau a participa la competiţii”, a declarat Ionuț Stroe, potrivit Telekom Sport.

Facebook Comments