Ministrul Sportului a promis multe la Arad, dar planul e mai degrabă fantezist

by Sorin Haut

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Marian Stroe se află astăzi, în Arad. Mai întâi, a susţinut dimineaţă o conferinţă de presă la Primărie, după care a vizitat toate bazele sportive importante, în vederea realizării unui Centru Sportiv Naţional, sub autoritatea Ministerului Tineretului şi Sportului. Invitat să participe de la ora 15:30 şi la inaugurarea stadionului “Francisc Neuman”, Stroe a declarat, în conferinţă, că oraşul are deja o infrastructură sportivă bună, dar care, la fel ca în toată ţara, este împărţită şi administrată de autorităţi diferite. “Din păcate, aşa cum se întâmplă peste tot în România, această infrastructură (de la Arad – n.r.) este fragmentată, administrată în mod diferit, de administraţia centrală, locală, entităţi sportive locale, federaţii, cluburi şi aşa mai departe. Dacă îţi doreşti ceva de la sport, dacă îţi doreşti o comunitate sănătoasă, educată, dacă doreşti performanţă în zona sportivă şi a transforma oraşul tău într-un centru de excelenţă în sport, toate aceste investiţii trebuiesc coordonate unitar„, a spus ministrul. El a precizat că „nu e pentru prima dată când autorităţile locale au solicitat Guvernului reîntregirea acestei infrastructuri sportive pentru a se realiza la Arad un centru de excelenţă în sport”.

Strategie la nivel de ţară, cu aceste centre naţionale

„Acesta este viitorul sportului românesc. Suntem un minister care administrează un patrimoniu enorm, dar din păcate peste 65% din acest patrimoniu se află în conservare, sau cel puţin aşa se spune la nivel instituţional, dar vă spun eu, este aproape abandonat. Deci, concentrăm tot ceea ce putem la nivel de excelenţă, performanţă şi infrastructură de bună calitate, în aceste complexe sportive naţionale, care în viitor ar trebui să acopere, din punct de vedere geografic, întreg teritoriul ţării şi să ofere sportului posibilităţi multiple de a fi practicat, de a avea pregătire, de a găzdui competiţii interne şi internaţionale, de a face performanţă, de a antrena loturi olimpice şi naţionale„, a mai spus ministrul.

Urmează o analiză, după care se ia decizia
Am reunifica tot ce este infrastructură sportivă, baze ale primăriei, ale Ministerului Tineretului şi Sportului, spaţii de cazare ale Ministerului Educaţiei, toate ar întregi şi ar realiza acest complex sportiv naţional, care ar oferi facilităţi de antrenament, competiţii, cazare, masă tuturor loturilor care le vor folosi„, a adăugat ministrul Stroe. Potrivit acestuia, ministerul urmează să facă o analiză a bazelor existente în Arad şi a situaţiei juridice a fiecăreia, înainte de a se decide cu privire la înfiinţarea centrului. (agerpres)

 

Facebook Comments