Ministrul Sănătății: Peste 1000 de cadre medicale din România, pregătite să meargă în Israel

by Adrian Pavel

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a transmis că peste o mie de cadre medicale din țara noastră şi-au exprimat disponibilitatea de a merge să acorde ajutor colegilor din Israel, țară care se află în conflict armat cu gruparea militantă palestiniană Hamas. „Înscrierile merg foarte rapid. Am avut aceeaşi reacţie foarte bună şi atunci când a fost cutremurul major, în Turcia. Peste o mie de persoane s-au înscris, medici şi asistenţi medicali. Trebuie să fii pregătit, să poţi face şi să trimiţi astfel de echipe, dacă este cazul, e bine să existe şi ca un exerciţiu de solidaritate umană astfel de lucruri”, a declarat Alexandru Rafila pentru medikatv.ro.
Mai mult decât atât, ministrul Sănătății a mai precizat că asociațiile profesionale ale medicilor s-au arătat interesate să susțină medicii din Israel, iar printre acestea se numără și Societatea Română de ATI.

Facebook Comments