MINISTRUL MIHNEA COSTOIU: „UNIVERSITATEA AUREL VLAICU A CASTIGAT UN PROIECT DE 13 MILIOANE DE LEI“ (VIDEO)

by Cosmin Mihuta

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a vizitat, vineri, cele două universităţi arădene, cărora a declarat că le recunoaşte meritele pentru ceea ce s-a făcut în ultimii ani în domeniul învăţământului superior, la Arad. Mihnea Costoiu s-a declarat încântat de ceea ce a găsit la cele două universităţi, mai ales pe partea de infrastructură şi de cercetare şi a ţinut să laude în special Universitatea Aurel Vlaicu pentru un proiect câştigat pe fonduri europene, într-o competiţie extrem de dură. „Atâl la Universitatea Vasile Goldiş, câş şi la Universitatea Aurel Vlaicu, am găsit paşi foarte mari făcuţi în infrastructură, câteva centre de cercetare extraordinare şi am venit în mod special pentru faptul că Universitatea Aurel Vlaicu a câştigat un proiect finanţat din fonduri europene, de 13 milioane de lei, într-o concurenţă extraordinară, în ţară fiind doar şapte universităţi care au reuşit să obţină astfel de finanţări. Trebuie spus că, pe acest program pe care Universitatea Aurel Vlaicu a câştigat finanţarea, toate fondurile au fost absorbite“, a spus Costoiu.

Ministrul Mihnea Costoiu a avut cuvinte de laudă şi pentru Universitatea Vasile Goldiş, unde a găsit un centru de cercetare extrem de bine dotat, declarând că i-a încurajat şi pe cei de la UVVG să continue proiectele transfrontaliere cu universităţile din Ungaria. „Ştiu problemele pe care pe care le au cele două universităţi, tocmai de aceea am vrut să le dau un semnal că nu fug de aceste probleme şi că vreau să găsim soluţii“, a mai declarat Costoiu.

Facebook Comments