Ministrul Mediului vrea să interzică centralele de apartament

by Andreea Radu

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, vineri, că ministerul pe care îl conduce pregătește un set de măsuri prin care se va interzice instalarea centralelor termice de apartament în blocurile care se construiesc acum, soluția fiind instalarea unei centrale comune sau conectarea la rețelele de încălzire ale orașelor, scrie digi24.ro.
„Atât ministerul, cât și UAT-urile și cetățenii trebuie să facă eforturi pentru un aer mai curat. Odată cu venirea frigului, poluarea aerului ne pune în pericol sănătatea din ce în ce mai mult, pentru că în urma încălzirii locuințelor și în urma traficului substanțele nocive rămân blocați în straturile de aer în apropierea suprafeței, mai ales dacă vremea este liniștită, rece și uscată”, a scris Tanczos Barna, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Campania Vinerea Verde atrage atenția asupra faptului că, optând de cât mai multe ori pentru transportul în comun, putem reduce poluarea care provine din trafic, iar pentru încălzirea verde a locuințelor trebuie să găsim soluții de lungă durată, subliniază acesta.
„Din aceste considerente, pregătim la minister un set de măsuri care conține printre altele și interdicția de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum. Aceste locuințe noi vor putea avea centrală comună sau va trebui să fie conectate la rețelele de încălzire ale orașelor care trebuie să fie modernizate pe baza unui plan de acțiune. Doar astfel putem reduce semnificativ emisiile clădirilor”, anunță ministrul Mediului.

Facebook Comments