MINISTRUL MEDIULUI: „NU MI SE PARE NORMAL CA POSESORII DE VOLKSWAGEN SA PLATEASCA RETROACTIV O SUMA DE BANI”

by Paula Craciun

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, consideră drept ‘anormal’ ca un cetățean posesor de autovehicule Volkswagen să plătească retroactiv vreo sumă de bani dacă se dovedește faptul că mașina pe care o a cumpărat-o era echipată cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene /UE/.

‘(…) mi se pare anormal ca un cetățean de bună credință, care a dat foarte mulți bani pentru marca respectivă și a achiziționat un astfel de autovehicul, să fie pasibil într-o perioadă următoare să plătească (timbru de mediu n.r.) pentru un Euro 6, care se poate dovedi că era de fapt un Euro 4 sau Euro 5. Măsurile vor fi luate după ce va fi făcută analiza în baza procedurii pe care o să ne-o prezinte specialiștii din grupurile reunite din cele două ministere /Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, n.r./. Repet, nu mi se pare normal ca un cetățean, indiferent de unde este el, dar noi vorbim acum de cetățenii români, care a scos din buzunar bani mulți, mai ales dacă vorbim despre un autovehicul nou, să fie pus să plătească retroactiv pentru ceva la care nici nu s-ar fi gândit’, a spus, luni, Gavrilescu, la finalul ședinței din Plenul Parlamentului, cu ocazia evenimentului ‘Ora Guvernului’.

Referitor la înființarea Grupului mixt de lucru care va analiza situația Volkswagen pe plan local, ministrul Mediului a precizat că, în cursul zilei de luni, a fost stabilită componența acestuia.

‘Am desemnat, la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, membri care vor face parte din Grupul mixt de lucru privind problema Volkswagen. Sunt reprezentanți de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, de la Garda Națională de Mediu și, dacă o fie nevoie, o să intre și un reprezentant de la Administrația Fondului pentru Mediu. Rămâne să se stabilească și reprezentanții Registrului Auto Român /RAR/. În perioada următoare, în urma discuțiilor avute deja preliminar chiar la instituția noastră de către reprezentanții RAR și cei Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, și în urma tuturor documentelor pe care Grupul mixt de lucru le va solicita, vom elabora o procedură de lucru, astfel încât specialiștii să ne propună modul în care să trebuiască și noi, ca stat membru al Uniunii Europene, să vedem exact câte mașini Volkswagen au intrat în țară și să vedem dacă motoarele acestor mașini sunt conforme sau nu’, a subliniat Grațiela Gavrilescu.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat, vineri, că a decis, alături de Ministerul Transporturilor, să înființeze un Grup mixt de lucru ce va avea ca misiune identificarea măsurilor pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen.

Conform ministrul Mediului, Ministerul Transporturilor a solicitat Autorității de omologare germane clarificări pe această temă, iar în funcție de rezultatele Grupului mixt de lucru, dar și în funcție de răspunsul primit din partea autorității de omologare germane, statul român va decide care sunt măsurile legale care trebuie impuse.

Comisia Europeană a cerut, joia trecută, tuturor celor 28 de state comunitare să demareze propriile lor investigații la nivel național cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă și cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene (sisteme electronice speciale pentru evitarea standardelor referitoare la poluare — n. r.).

Cel mai mare producător auto la nivel mondial, Volkswagen, este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităților SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susține Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Reprezentanții VW au recunoscut că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor și au anunțat că 11 milioane de vehicule diesel vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.

Numai în SUA, amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparațiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii șapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat și Audi A3.

Sursa: agerpres.ro

Foto: agerpres.ro

Facebook Comments