Ministrul Energiei: România deține 16 din cele 32 de elemente critice pentru Europa

Ministrul Energiei: România deține 16 din cele 32 de elemente critice pentru Europa
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România dispune de 16 dintre cele 32 de elemente considerate critice la nivelul Uniunii Europene, resurse care se mai regăsesc, în unele cazuri, în cel mult încă un stat membru. Potrivit acestuia, această situație plasează România pe primul loc în UE în ceea ce privește resursele de subsol, pământurile rare și materialele rare.
Ivan a subliniat că principala provocare în domeniu nu este extracția, ci procesarea și rafinarea. În prezent, peste 80% din capacitatea globală de rafinare a pământurilor rare se află în Asia. În acest context, ministrul a anunțat un protocol de cooperare încheiat în ultimele șase luni cu o companie importantă din Statele Unite, listată pe bursa NASDAQ, care deține concesiunea unei mine în Groenlanda.
Conform acordului, pământurile rare extrase din Groenlanda vor fi aduse la Feldioara, în România, pentru a fi rafinate. Proiectul vizează crearea primului lanț integrat din emisfera occidentală care să includă extracția, rafinarea și utilizarea acestor materiale. Potrivit ministrului, metalele rare procesate în România ar urma să fie utilizate inclusiv în industria aerospațială, fiind menționată și compania SpaceX, fondată de Elon Musk.
Întrebat despre valoarea estimată a parteneriatului, Bogdan Ivan a precizat că proiectul ar putea genera activități de până la 3 miliarde de euro în următorii zece ani, în funcție de ritmul de implementare.
Ministrul a mai declarat că realizarea unei rafinării integrate ar putea atrage în România mari companii din sectorul high-tech, interesate să proceseze pământuri rare în proximitatea capacităților de rafinare.
Referindu-se la resursele interne, Ivan a menționat grafitul ca fiind unul dintre materialele importante de care România dispune. El a reiterat că țara noastră deține jumătate dintre elementele critice necesare Europei.
Totodată, a amintit că, în perioada în care a condus Ministerul Economiei, au fost aprobate la Comisia Europeană trei proiecte strategice în valoare totală de 600 de milioane de euro: prelucrarea magneziului la Băița, în județul Bihor, rafinarea cuprului în județul Hunedoara și un proiect de exploatare a grafitului pentru producerea grafenului în județul Gorj. Aceste investiții sunt, potrivit ministrului, în continuare în derulare.