MINISTRUL EDUCATIEI SUSTINE CA NU VA EXISTA O REDUCERE A NUMARULUI DE POSTURI IN SISTEM

by Paula Craciun

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut luni că nu va exista o reducere a numărului de posturi în sistem și a apreciat ca fiind inadmisibil ca un document care contravine politicii Ministerului Educației să fie transmis către partenerii sociali.

„Cu siguranță, vom lua măsuri cât se poate de repede. Consider că este inadmisibil ca un document care contravine atât politicii Ministerului Educației, cât și declarațiilor publice pe care le-am făcut în calitate de ministru, să fie transmis din cadrul ministerului, fie și cu titlu de draft. Și oricum fără a avea cunoștințe nici de existența lui, nici de conținutul acestuia”, a declarat ministrul Educației la finalul unei întâlniri cu senatorii PSD.

El a subliniat că nu vor fi reduse posturi și că s-a creat o confuzie în acest sens.

„Nu sunt reduse posturi. S-a creat o confuzie între cei 4.600 de colegi care au intrat în anul calendaristic 2014 în sistemul de învățământ preuniversitar. Este vorba de 4.600 de CNP-uri noi. S-a înregistrat într-adevăr o depășire a numărului de posturi aprobat cu 1.785 de posturi în 13 inspectorate județene din cele 42. Dacă am privi strict matematic, strict contabil, ar fi vorba de necesitatea unei reduceri de 1.785 de posturi. (…) Am precizat necesitatea revizuirii acestei metodologii, prin care să se evite situații, încerc să evit cuvântul aberant, cum ar fi de exemplu în județul Ilfov în care populația școlară a crescut față de anul anterior, iar rezultatul acestei metodologii a fost o scădere a numărului de posturi. Pe cale de consecință, inspectoratul școlar județean Ilfov apare cu o depășire de 222 de posturi din totalul celor 1.785. Este firesc și îndrăznesc să spun de bun simț că este unul din cazurile în care creșterea numărului de posturi este motivată obiectiv. Deci aceste 222 de posturi nu vor mai face parte din cele 1.785 care trebuie reduse, la fel și în alte inspectorate. Va trebui să găsim limita în care numărul de posturi a fost depășit din motive obiective față de celelalte situații în care numărul de posturi a fost depășit din cauza unui slab management. Această delimitare se poate face pe baza acestei metodologii care este într-adevăr foarte necesară”, a detaliat ministrul Educației.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments